17.8 C
Craiova
joi, 17 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateDoljenii se înghesuie la vaccinare de frica gripei porcine

Doljenii se înghesuie la vaccinare de frica gripei porcine

Tot mai mulţi doljeni dau fuga la cabinetele medicilor de familie ca să se vaccineze împotriva gripei noi. În Craiova, medicii de familie sunt asaltaţi de două zile de numărul mare de persoane care solicită să fie imunizate.

La cabinetul medicului de familie Georgiana Iobăcioiu au venit doar în ultimele două zile 30 de pacienţi care au cerut să li se facă vaccinul. Este un număr foarte mare, susţine doctoriţa, având în vedere că în decembrie nu a vaccinat decât şapte persoane. „Pe fiecare pacient care intră în cabinet îl întreb mai întâi dacă doreşte să se vaccineze împotriva gripei noi. Dacă nu vrea, este decizia lui, nu îl poţi obliga“, a spus dr. Iobăcioiu.
Ultimul pacient care a călcat vineri pragul dr. Iobăcioiu a fost o bătrână de 80 de ani. Aceasta a refuzat însă vaccinul, spunând că „Dacă nu sunt bolnavă, ce rost are să mă vaccinez?“
Şi în timp ce unii refuză vaccinul din ignoranţă, convinşi că nu se administrează decât bolnavilor, alţii îl resping cu bună ştiinţă, nelăsându-se convinşi de argumentele medicilor. „Nu mă vaccinez, pentru că nu sunt convins că mă protejează şi pentru că mi-e teamă de reacţiile secundare“, a spus Cristian Georgescu, de 26 de ani.

Efectul Tecuceanu

Foarte mulţi însă şi-au schimbat părerea despre vaccinare după ce presa a mediatizat decesele apărute în ultima perioadă din cauza gripei porcine. Cel mai mare impact l-a avut, se pare, moartea actorului Toni Tecuceanu de la „Cronica Cârcotaşilor“. „Am vrut de multe ori să mă vaccinez, însă ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile, cu toţi oamenii care au murit, m-a făcut să nu mai amân. Şi trebuie să spun că de vină a fost şi soţul meu, care a insistat să mă vaccinez“, a spus Georgeta Costea.
Medicii de familie susţin că în scurt timp vor termina dozele de vaccin primite de la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Dolj. „Am primit 93 de doze de vaccin în luna decembrie şi până de sărbători am vaccinat foarte puţine persoane. În ultimele zile însă adresabilitatea a fost atât de mare încât acum nu mai avem decât 29 de doze, pe care, în mod sigur, le vom termina în primele zile din săptămâna viitoare, după care va trebui să mai cerem la DSP“, a spus dr. Liliana Veleanu, medic de familie.
Autorităţile medicale doljene susţin că până acum nici un medic de familie nu a terminat vaccinul primit, însă în momentul în care se va întâmpla acest lucru, DSP Dolj va cere Ministerului Sănătăţii suplimentarea dozelor.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, până pe 3 ianuarie, au fost vaccinate 210.000 de persoane împotriva gripei noi, iar după această dată solicitările au crescut de cel puţin zece ori în întreaga ţară.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

25 COMENTARII