27.3 C
Craiova
miercuri, 9 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateUdrea vrea ANL-uri prin „Prima Casă“ şi teren de golf

Udrea vrea ANL-uri prin „Prima Casă“ şi teren de golf

Ministrul dezvoltării regionale şi turismului, Elena Udrea, îşi propune să construiască un teren de golf la Snagov, în valoare de câteva milioane de euro, şi să vândă apartamente ANL prin Programul „Prima Casă“.
„Bulgaria are deja 12 terenuri de golf. Am luat această decizie pentru că am văzut că aceia care vor să practice acest sport merg în Ungaria sau Bulgaria. Proiectul terenului de golf este o iniţiativă recentă, nu ştim încă dacă va fi inclusă în proiectul de buget pe 2010, vom analiza acest lucru. Primăria Snagov ne va pune la dispoziţie acest teren“, a precizat Elena Udrea, citată de NewsIn.
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) are planificate pentru anul 2010 cheltuieli de la buget în sumă de 2.078.966.000 de lei. Acest buget este cu 31% mai mic după ultima rectificare, adică faţă de bugetul iniţial al celor două ministere, al Turismului şi al Dezvoltării Regionale, a spus ministrul de resort Elena Udrea, în cadrul audierilor comisiilor reunite de administraţie publică din parlament.
„Ne descurcăm cu ce avem. Încercăm să găsim surse şi în vânzarea de apartamente ANL. Dacă am vinde 9.000 de locuinţe ANL, la un preţ estimativ de 40.000 de euro, am putea strânge 360 de milioane de euro. Acest lucru ne-ar asigura finanţare pentru construcţia altor apartamente pentru tineri“, a precizat Udrea. Ministrul a adăugat totodată că, pentru facilitatea cumpărării acestora, ministerul vrea să introducă vânzarea apartamentelor ANL în Programul „Prima Casă“.
Din bugetul de peste două miliarde de lei alocat ministerului în acest an, pentru creşterea performanţei energetice vor fi alocate 150 de milioane de lei, mai precis în reabilitarea termică a 7.200 de apartamente (aproximativ 80 de blocuri) şi demararea lucrărilor de reabilitare termică pentru alte 7.200 de apartamente.
Alte 186 de milioane de lei vor fi alocate pentru finalizarea construcţiilor a 700-800 de apartamente. Totodată, şapte milioane de lei sunt destinate demarării construcţiei, în 2010, a 300 de case pentru romi, case ce vor fi finalizate în anii următori.
Pentru proiectul privind realizarea a 26 de bazine de înot, vor fi alocate de la buget fonduri de 50 de milioane de lei. Alte 50 de milioane de lei sunt destinate construirii a 11 cămine culturale noi şi reabilitării altor 22 de cămine.
De asemenea, pentru pietruirea, reabilitarea şi asfaltarea drumurilor de interes local, ministerul are alocată suma de 321 de milioane de lei.
Pentru programul privind alimentarea cu apă a satelor vor fi alocate 100 de milioane de lei, mai precis pentru reabilitarea a 45 de sisteme de alimentare cu apă şi demararea lucrărilor pentru 60 de sisteme noi de alimentare cu apă.
Legat de turism, ministerul are şi în acest an prevăzute programe de marketing şi promovare, pentru care va aloca 21 de milioane de lei. Alte 179 de milioane de lei vor fi alocate pentru programe de dezvoltare turistică.
„Plaja de la Sulina va fi finalizată în ianuarie. De asemenea, am aprobat construirea a doua staţiuni noi de schi: la Nucet, în judeţul Bihor, şi la Petroşani, în Parâng“, a adăugat Elena Udrea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

11 COMENTARII