O tânără din Balş, care a plecat de acasă împreună cu prietenul ei şi nu s-a mai întors, este căutată de poliţie. Oamenii legii au fost anunţaţi despre dispariţie ieri, de tatăl fetei, care le-a povestit poliţiştilor că fiica lui de 15 ani, a plecat de la domiciliu duminică, împreună cu prietenul ei şi nu a mai revenit.
Semnalmentele fetei sunt următoarele: înălţime 1,70 metri, tenul măsliniu, părul negru, drept, la nivelul umerilor, faţa ovală, ochii căprui. Nu prezintă semne particulare. La data dispariţiei, minora purta un hanorac din stofă, de culoare albastră, cu dungi albe, helancă neagră, pantaloni din stofă negri şi era încălţată cu o pereche de adidaşi tot negri. Cine poate da relaţii este rugat să sune la 112 sau să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie.