Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat joi seară că nu are nimic „din capul locului“ cu Traian Băsescu şi că este posibilă o împăcare politică, dar în condiţiile în care şeful statului ar fi „respectuos, democratic, civilizat şi sincer“.
Antonescu a ţinut să precizeze, la postul public de televiziune, că la nivelul relaţiilor personale nu este certat cu Traian Băsescu. „Eu cred că e bine ca, în politică, niciodată să nu spui niciodată. S-au văzut evoluţii spectaculoase ale oamenilor, s-au văzut schimbări de păreri, de comportament, de atitudine. Să ne gândim numai la Ion Iliescu din 1990 şi Ion Iliescu din 2004, 2007, 2009. E o diferenţă mare“, a dat exemplu Crin Antonescu.
„Probabil că-n momentul în care Traian Băsescu ar începe să creadă şi să facă ceea ce în repetate rânduri a spus atunci când am fost în campanie electorală, atunci când ne-am asumat împreună – vorbesc ca partide – guvernarea acestei ţări, atunci cred că n-ar fi nici un diferend între noi“, a adăugat Antonescu, reamintind că în anumite situaţii a fost de acord cu Traian Băsescu.
Alianţa D.A.? Niciodată să nu spui niciodată!
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei