SIF Oltenia forţează mâna AVAS să primească o cotă parte din noua companie imobiliară de stat care va apărea după divizarea fabricii de autovehicule. Pentru deţinerile SIF de la Ford, Staicu a oferit AVAS acţiuni la o firmă falimentară din Voluntari, implicată într-un scandalos proces de privatizare cu o societate controlată de Omar Hayssam.
Procesul intentat de SIF Oltenia companiei Ford România SA, prin care se solicită anularea majorării de capital de 250 de milioane de euro efectuată de americani la fabrica din Craiova, este mai mult de imagine. Prin majorarea de capital, cota de acţiuni deţinută de SIF scade de la 22% la 0,14%. Preşedintele SIF 5, Dinel Staicu, a lăsat să se înţeleagă că vrea să forţeze mâna statului prin intermediul litigiului cu Ford. „Noi nici măcar nu am motivat acţiunea introdusă împotriva Ford. Aşteptăm să aducă ei întâmpinările şi după aceea o motivăm. Noi cu AVAS avem o problemă, pentru că ei au promis prin contractul de privatizare că se ocupă să ia acţiunile de la minoritari şi să le dea Fordului la preţul cu care compania a cumpărat tot pachetul, 4,16 euro pe acţiune", a spus Staicu. În acest fel, SIF Oltenia a făcut o ofertă statului român prin care vrea să scape de acţiunile de la Ford (de valoarea reziduală), dar, în acelaşi timp, să-i ofere acţiuni la o firmă falimentară, iar SIF să se aleagă cu o cotă importantă din noua companie de stat care va apărea după fuziunile şi divizarea Ford (aceasta ar trebui să ia fiinţă în trei ani de la privatizare şi să conţină activele pe care compania americană nu le-a dorit).
Legea de privatizare a fostei fabrici Daewoo nu prevede obligaţia AVAS de a recupera acţiunile minoritarilor captivi în ograda Ford. Art. 6 din legea respectivă (nr. 36/2008) prevede că AVAS „se autorizează" să intermedieze participaţiile acţionarilor minoritari, pe care să le vândă ulterior către Ford la acelaşi preţ cu care americanii au cumpărat acţiunile Daewoo.
SIF cedează acţiunile de la o firmă falimentară
Staicu „vânează" activele din noua companie şi spune că a ofertat Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului să-i plaseze acţiunile deţinute de SIF la Ford şi pe cele de la Băneasa SA Voluntari (cunoscută drept IPRS Băneasa). El renunţă în favoarea AVAS şi la cota din profitul fostei Daewoo din totalul celor 52 de milioane de euro aflate acum într-un cont neutru. De fapt, Staicu ofertează statul român cu acţiunile la o firmă falimentară.
Preşedintele AVAS, Mircea Ursache, a declarat public că oferta SIF Oltenia cu acţiunile Băneasa SA este „de neacceptat". „După cum ştiţi, ei ne-au ofertat un pachet de acţiuni deţinut la societatea Băneasa SA, care este în procedura insolvenţei. Aşa ceva AVAS nu va accepta", a spus Ursache.
„Ei au privatizat-o, cu Omar Hayssam“
Deţinută în proporţie de 28% de SIF Oltenia şi de AVAS (52,64%), firma Băneasa SA Voluntari este în faliment, potrivit datelor de la Oficiul Registrului Comerţului. Preşedintele SIF Oltenia motivează că oferă la schimb acţiuni la o firmă falimentară pentru că „situaţia IPRS Băneasa tot AVAS a creat-o, pentru că tot AVAS a privatizat-o cu Omar Hayssam. Noi nu le cerem contravaloarea acţiunilor la Băneasa SA. Noi vrem acţiuni la noua companie care va apărea din divizarea Ford".
Firma din Voluntari a avut ca obiect de activitate producerea de microcomponente electronice şi a fost privatizată în urmă cu câţiva ani, fiind vândute participaţiile către o firmă la care acţionar majoritar era mama lui Omar Hayssam. Ulterior, privatizarea a fost anulată şi societatea a revenit AVAS şi SIF 5. Şi acum există un litigiu în ceea ce priveşte Băneasa SA, cu o companie olandeză.
SIF 5 cere anularea majorării de capital
Procesul dintre SIF Oltenia şi Ford are o primă înfăţişare săptămâna viitoare, la Curtea de Apel Craiova. Practic, prin acţiunea introdusă, SIF solicită anularea încheierii judecătorului delegat de pe lângă Tribunalul Dolj privind majorarea de capital de 250 de milioane de euro efectuată de Ford Capital B.V. Olanda la Ford România SA. Despre acest proces, directorul Oficiului Registrului Comerţului Dolj, Gheorghe Celea, a precizat: „Încheierea judecătorului delegat nr. 424/26.01.2009 (legată de majorarea de capital de la Ford – n.r.) a fost atacată cu recurs de SIF Oltenia, înregistrat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dolj şi înaintat la Curtea de Apel Craiova cu adresa noastră din 2.02.2009". Registrul Comerţului nu este parte în acest proces.