29.5 C
Craiova
luni, 22 septembrie, 2025

Masacru în Alabama

Un bărbat a ucis ieri cel puţin nouă persoane în Alabama şi apoi s-a sinucis. Potrivit unui comunicat al autorităţilor din Alabama, forţele de ordine au fost solicitate să intervină într-o "serie de cel puţin patru incidente cu arme de foc" în care a fost implicată o singură persoană. Autorităţile spun că se aşteaptă să mai găsească victime. Tragedia a început în Samson, un orăşel din sud-estul statului Alabama, şi s-a încheiat după o urmărire pe autostradă, la capătul căreia criminalul s-a sinucis. Autorul atacului, un bărbat de 35 de ani, a ucis cinci oameni, inclusiv pe soţia unui ajutor de şerif  local şi pe bebeluşul acesteia de trei luni, într-o locuinţă mobilă din Samson. Printre alte victime se numără propria mamă, alte două persoane ucise la un magazin şi o benzinărie şi un bărbat care se afla într-o camionetă şi care a murit în timpul urmăririi pe autostradă, când suspectul pare să fi tras la întâmplare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU