Plafonarea salariilor şefilor de agenţii guvernamentale, suspendarea ocupării postrilor vacamte în instituţiile publice şi actele normative ce reglementează organizarea ministerelor au fost hotărârile luate astăzi în prima şedinţă a cabinetului Emil Boc.
Premierul a reamintit cuvintele cheie ale Parteneriatului pentru România la care a adăugat că demnitarii sunt primii care vor strânge cureaua.
"Primii care trebuie să strângă cureaua sunt demnitarii. Astăzi am adoptat câteva acte normative pentru a da un exemplu în acest sens. Am decis ca remuneraţia pentru şefii agenţiilor, companiilor naţionale la care statul este acţionar principal să se plafoneze la nivelul indemnizaţiei unui secretar de stat, adică 4.800 lei pe lună. Prin asta înţelegem să punem stop bugetarilor de lux", a spus Emil Boc.
Premierul a anunţat şi o serie de tăieri de salarii în domeniul bugetar: "Pentru acele regii sau societăţi comerciale aflate în subordinea consiliilor judeţene indemnizaţia nu va depăşi salariul vicepreşedintelui Consiliului judeţean, iar la regiile şi societăţile din subordinea primăriilor, indemnizaţia nu va depăşi salariul viceprimarului. Am decis ca membrii consiliului de administraţie indemnizaţia acestora în 2009 să fie la nivelul de 1% din indemnizaţia directorilor sau a preşedintelui de consiliu de administraţie". Menţionăm că, până acum, indemnizaţiile membrilor consiliilor de administraţie erau de până la 20% din indemnizaţia directorului.
O altă măsură anunţată de noul prim-ministru este suspendarea ocupării posturilor vacante din instituţiile publice. "Până la 30 decembrie 2009 se suspendă procedura de ocupare a acestora. În acest fel sperăm să realizăm o economie de un miliard de euro", a mai spus premierul.