10.1 C
Craiova
joi, 26 martie, 2026
Știri de ultima orăActualitateCraiova: Un tânăr a fost prins cu un pistol lângă un liceu

Craiova: Un tânăr a fost prins cu un pistol lângă un liceu

Cosmin Marian B., de 18 ani, din Craiova, a fost depistat aseară, în jurul orei 19.00, în apropierea Liceului "George Bibescu" în timp ce punea într-o maşină un pistol. O patrulă de jandarmi, aflată în misiune pe bulevardul Constantin Brâncoveanu, l-a observat şi l-a ridicat în vederea verificărilor. Tânărul a declarat că a cumpărat pistolul marca BLOW MINI 8, de calibrul 8 mm P.A.K., cu câteva zile în urmă dintr-un magazin din Bulgaria şi că l-a introdus în ţară prin punctul de frontieră Calafat, fără să-l declare organelor vamale.  Jandarmii i-au întocmit dosarul cu actele premergătoare şi urmează să fie depus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova. Tânărul este cercetat în stare de libertate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII