7.8 C
Craiova
joi, 16 octombrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateSindicaliştii din administraţie aşteaptă majorarea salariilor pentru toate categoriile de bugetari

Sindicaliştii din administraţie aşteaptă majorarea salariilor pentru toate categoriile de bugetari

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (F.N.S.A.) solicită Guvernului să majoreze salariile tuturor bugetarilor, la fel cum a făcut cu profesorii, pentru a evita proteste, informeazăNewsIn.

"Nu ne rămâne decât să-i felicităm pentru decizia de a majora salariile profesorilor în primă etapă şi aşteptăm ca, în perioada imediat următoare, să procedeze la majorarea salariilor pentru toate categoriile de bugetari, prin promovarea legii salarizării unitare a funcţionarilor publici, proiect negociat cu partenerii sociali de aproape doi ani, precum şi a legii salarizării personalului contractual. În caz contrar, considerăm că organele de decizie ale statului instituie un regim discriminatoriu între diferitele categorii de bugetari, contrar  prevederilor constituţionale, obligându-ne astfel să acţionăm în consecinţă, prin toate mijloacele sindicale de care dispunem”, se arată într-un comunicat de presă de astăzi, semnat de preşedintele FNSA, Valer Suciu.

Scrisoarea se referă la votul de marţi din Camera Deputaţilor prin care se legiferează creşterea salarială cu 50% pentru cadrele didactice, pe care sindicaliştii l-au primit “cu satisfacţie”. "Ne bucură faptul că, în sfârşit, parlamentarii şi guvernanţii au ajuns la concluzia că salariile de subzistenţă ale bugetarilor trebuie majorate cu 50 % sau chiar dublate”, se mai arată în scrisoare
FNSA. Federaţia are, potrivit propriilor declaraţii, peste 40.000 de membri, angajaţi ai administraţiilor publice.

Camera Deputaţilor, for decizional, a adoptat marţi, în unanimitate, cu 254 de voturi pentru, legea prin care salariile cadrelor didactice se majorează cu peste 50% începând de la 1 octombrie, actul normativ mergând spre promulgare la preşedintele României.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS