Guvernul de la Sofia a decis astăzi să reia planurile din perioada regimului comunist, de construcţie a mai multor hidrocentrale pe Dunăre, cu o capacitate de peste 1.000 megawaţi, în colaborare cu autorităţile române, informează Reuters.
Guvernul bulgar a format o comisie care va efectua studiile de fezabilitate a proiectelor elaborate în urmă cu 30 de ani şi care vor căuta investitori publici şi privaţi pentru finanţarea construcţiilor, se arată într-un comunicat al executivului citat de Reuters.
Proiectele au în vedere construirea a două hidrocentrale, fiecare cu o capacitate de 440 megawaţi, în oraşele Nicopole, din Bulgaria, şi Turnu Măgurele, din România, precum şi construirea unei centrale electrice de 265 megawaţi în oraşul dunărean Silistra, de pe malul bulgăresc.
Comunicatul mai arată că proiectele propuse de guvernul bulgar vor îmbunătăţi condiţiile de navigare pe Dunăre – arteră importantă de transport.
Hidrocentralele acoperă 10% din consumul de electricitate al Bulgariei, iar autorităţile au anunţat că până în 2020 acestea vor acoperi 20% din necesar, pentru a se încadra în ţinta Uniunii Europene privind energia regenerabilă.
La începutul lunii septembrie, autorităţile bulgare au demarat construcţia centralei nucleare din oraşul Belene, a doua de acest tip din Bulgaria, a cărei finalizare este programată pentru anul 2014, Bulgaria dorind să redevină un exportator important de electricitate, în zona Europei Centrale şi de Est.