9 C
Craiova
duminică, 15 martie, 2026
Știri de ultima orăActualitateBucureşti: Un bărbat a murit după ce a fost lovit de metrou

Bucureşti: Un bărbat a murit după ce a fost lovit de metrou

Circulaţia metroului la staţia Universitate a fost blocată pe un fir după ce, azi la prânz, un bărbat a fost găsit mort în tunel..
Şeful Serviciului Poliţie Metrou a spus că bărbatul a fost văzut de câţiva martori stând pe un scaun la capătul peronului de la staţia Universitate, după care s-a ridicat şi a coborât scările care duceau spre tunel. A apucat să facă câţiva paşi, înaintând cam 20-30 de metri în tunel, în direcţia Piaţa Romană, dar a avut ghinionul ca tocmai atunci să vină metroul, care l-a lovit şi l-a proiectat în zid.
Anchetatorii au audiat mai mulţi martori, iar trupul bărbatului a fost transportat la Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici", în vederea efectuării autopsiei.
Bărbatul, în vârstă de 68 de ani, a intrat în tunelul care face legătura între Piaţa Universităţii şi Piaţa Romană. Personalul de serviciu al Metrorex care l-a văzut pe bărbat în tunel a anunţat Dispeceratul, care a dispus oprirea circulaţiei trenurilor pe magistrala II, pe sensul dinspre Universitate spre Piaţa Romană. În urma incidentului, circulaţia pe magistrala II Pipera – IMGB s-a desfăşurat cu două transbordări în staţiile Aviatorilor şi Universitate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS