Apele râului Arieş au început să crească aseară. Puhoaiele au distrus stâlpii de susţinere ai podului. 180 de oameni nu mai pot ajunge în centrul comunei cu maşina şi trebuie să meargă pe jos aproape doi kilometri ca să se aprovizioneze cu hrană şi medicamente.
Între timp, mai multe primării din judeţ aveau porţile ferecate, deşi prefectul le-a impus tuturor edililor să asigure centre de permanenţă.
Primăria din Abrud a fost pustie toată noaptea. Aceeaşi situaţie şi în comuna Meteş.
Pe DN 74, în zona Dealu Mare, au fost căderi de pietre din cauza precipitaţiilor. Şoferii nu au avut cui să ceară ajutor, pentru că la secţia de Drumuri Naţionale din judeţ nu a fost nimeni în cursul nopţii.

