O maşină-capcană a explodat, în această dimineaţă, în apropierea biroului guvernatorului din Kabul, a anunţat Ministerul afgan de Interne, adăugând că mai mulţi civili au fost ucişi şi cel puţin doi poliţişti au fost răniţi.
Atentatul a fost revendicat de un purtător de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahed. Acesta a declarat că explozia viza forţele de poliţie. În cartierul în care s-a produs atentatul, situat în centrul Kabulului, se mai află pe lângă biroul guvernatorului, un tribunal şi birourile poliţiei.

