Selecţionerului naţionalei feminine de handbal a României, Gheorghe Tadici, a declarat, joi seară, după calificarea în semifinale, că echipa sa poate câştiga Campionatul Mondial din Franţa, chiar dacă va avea un meci extrem de greu cu Rusia, în semifinale.
"Echipa României nu mai este de mult o formaţie care să cadă atunci când este condusă. Aşa cum am mai spus, repet şi acum, putem câştiga Campionatul Mondial", a declarat, la TVR 2, Gheorghe Tadici, care a adăugat: "Nu ştiu dacă acesta este momentul să bem şampanie, eu vreau să beau din Cupa Mondială". România a învins joi Franţa, scor 34-31, după patru reprize de prelungiri. În semifinale tricolorele vor întâlni campioana mondială Rusia, într-o reeditare a finalei CM 2005.
Programul semifinalelor programate sâmbătă: ROMÂNIA-Rusia, ora 16:00 şi Norvegia-Germania, ora 18:30.