Numărul de cereri pentru un loc la creşă sau la grădiniţele cu program prelungit din municipiul Orăştie sunt duble faţă de numărul celor existente. Municipalitatea se vede într-o situaţie fără precedent şi este obligată să ia măsuri urgente.
Locurile disponibile în grădiniţe şi creşe din municipiul Orăştie se ridică la doar 90, iar în acest an părinţii au depus un număr dublu cereri pentru ambele situaţii. Primăria Orăştie se vede într-o situaţie extremă şi a fost nevoită să ia primele măsuri. „Avem foarte puţin spaţiu atât în grădiniţele cu program prelungit cât şi la creşă. Dacă până acum existau doar 30 de solicitări pentru creşă şi 60 pentru grădiniţele cu program prelungit, acum ele sunt duble, fiindcă tot mai mulţi părinţi nu au cu cine să îşi lase copilul atât timp cât sunt la serviciu”, declară primarul municipiului, Iosif Blaga.
O primă soluţie la care a apelat municipalitatea este o moţiune adresată Guvernului României prin care solicită bani pentru mărirea locurilor. „Până în prezent părinţii îşi lăsau copiii la grădiniţele cu program normal, dar situaţia s-a schimbat în acest an. Dacă Guvernul nu va găsi o soluţie de finanţare în timp util, vom mări linia de credit pentru obligaţiunile municipale. Ar fi singura soluţie pentru ieşirea din criză”, mai spune Blaga.
Potrivit conducerii primăriei, din toamnă părinţii vor putea să îşi aducă copiii în unităţile de învăţământ preşcolar pentru că situaţia se va rezolva.
Situaţie fără precedent în Orăştie: număr dublu de copii pentru grădiniţe
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei