130 litri de alcool contrafăcut, a fost descoperit de către poliţiştii de frontieră, în autoturismul unui cetăţean. Ca urmare a unei informaţii primite, lucrătorii operativi din cadrul din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Olt, au organizat o acţiune specifică pe linia combaterii bunurilor contrafăcute.
Cu această ocazie, a fost depistat, Stelian G., de 45 de ani, din Corabia, judeţul Olt, în timp ce transporta cu autoutilitara firmei la care era asociat, un număr de 26 bidoane plastic, a câte 5 litri fiecare, conţinând un lichid de culoare maro ce părea a fi alcool, fără timbre aplicate peste dopuri şi fără etichete.
Pentru bunurile depistate, bărbatul nu a putut prezenta documente de provenienţă, declarând faptul că, intenţiona să le vândă la barul unde este asociat. Cele 26 peturi au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar probele de alcool au fost înaintate Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor Olt, pentru expertizare. Bărbatului în cauză i s-a întocmit lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor, punerea în circulaţie a produselor contrafăcute, falsificarea şi substituirea de mărfuri oferite spre vânzare şi evaziune fiscală.
Marfă contrafăcută confiscată de poliţiştii de frontieră olteni
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

