4.5 C
Craiova
marți, 23 decembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateGorj: Focar de tuberculoză într-un liceu din Târgu-Jiu

Gorj: Focar de tuberculoză într-un liceu din Târgu-Jiu

Patru elevi şi o profesoară dintr-un liceu din Târgu-Jiu au fost internaţi în spital, după ce analizele au confirmat că au tuberculoză. Medicii spun că sursa îmbolnăvirilor este unul dintre liceeni, o fată care a luat boala din familie. Direcţia de Sănătate Publică a făcut dezinfecţia în liceu, iar cei peste 1.500 de elevi vor face analize amănunţite.
Pe lângă cele cinci cazuri confirmate, alţi doi elevi de la Liceul numărul doi din Târgu-Jiu şi un cadru didactic sunt suspecţi de TBC şi aşteaptă rezultatele analizelor. Profesorii spun că elevii tratează cu indiferenţă controalele periodice.
Liceul a fost dezinfectat. Pentru a nu se declanşa o epidemie, elevii şi profesorii au fost trimişi la analize.
Medicii susţin că şi un student la Facultatea de Contabilitate din cadrul Universităţii Constantin Brâncuşi din Târgu-Jiu este suspect de TBC şi aşteaptă rezultatele analizelor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS