Reprezentanţii Ministerului Educaţiei au extras în această dimineaţă, la ora 6.00, în prezenţa comisiei de organizare şi desfăşurare a tezelor cu subiect unic, varianta cu nr.2, din zece posibile, pentru ultima probă a tezelor cu subiect unic la clasa a VII-a, la limba şi literatura română.
Imediat după efectuarea extragerii, în intervalul orar 6.00 – 8.00, inspectoratele şcolare judeţene au preluat, decriptat şi multiplicat varianta de subiect. Transferul de la inspectorate la şcoli s-a realizat între orele 7.30 – 11.00, iar multiplicarea materialelor în fiecare unitate şcolară s-a derulat între orele 11.00 şi 12.00. Proba va începe la ora 12.00 şi va dura 50 de minute.La proba de joi erau aşteptaţi să participe aproximativ 223.000 elevi.
Conform metodologiei de organizare şi desfăşurare, calendarul după care se desfăşoară tezele cu subiect unic are două perioade speciale. Prima este destinată elevilor care au absentat la prima sesiune, însă a căror situaţie nu impune amânarea încheierii situaţiei şcolare. Aceştia vor susţine tezele în zilele de 5 iunie, la matematică, 8 iunie la limba şi literatura maternă şi 12 iunie, la Limba şi literatura română. A doua perioadă specială din luna august este destinată elevilor care au fost amânaţi în semestrul I.
Doar 56% dintre elevii de clasa a VII-a din întreaga ţară care au susţinut teza cu subiect unic la matematică au reuşit să obţină o notă peste cinci, cele mai multe note, 44%, fiind sub nota de trecere.

