0.1 C
Craiova
miercuri, 11 februarie, 2026
Știri de ultima orăActualitateGorj: 15.000 de mineri în grevă de două ore

Gorj: 15.000 de mineri în grevă de două ore

Aproape 15.000 de mineri din judeţul Gorj au oprit astăzi lucrul, pentru două ore, în intervalul 13.00 – 15.00, nemulţumiţi de decizia Guvernului de a trece complexele energetice în subordinea Autorităţii de Valorificare a Activelor Statului.

Totodată, peste 1.500 de mineri şi salariaţii de la societăţile care deservesc cu utilaje miniere de strictă necesitate la Exploatarea Minieră Mehedinţi au întrerupt şi lucrul între orele 13.00 şi 15.00. Aceştia solicită Guvernului, Ministerului Economiei şi Comerţului, AVAS-ului să stopeze procesul de privatizare a Complexelor Energetice Turceni, Rovinari şi Craiova până la elaborarea unei strategii a resurselor energetice şi promovarea ei de către Parlamentul României ca lege. De asemenea, Federaţia Naţională Mine Energie propune guvernanţilor liberalizarea exploatării resurselor energetice benefice pentru întreaga economie naţională.

În zilele următoare, mişcările de protest ale minerilor vor continua cu organizarea unui miting în data de 6 mai, între orele 12.00 – 14.00 în Târgu Jiu, după care un miting în Bucureşti, la odată ce va fi stabilită după analiza rezultatelor celor două acţiuni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS