25.5 C
Craiova
miercuri, 23 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateBraconierii din Dolj sfideaza legea

Braconierii din Dolj sfideaza legea

Fauna din judetul Dolj este amenintata din cauza actiunilor intreprinse tot mai des de braconieri. Desi, conform Legii nr. 103/1996, acestia ar trebui sanctionati, de cele mai multe ori, ei reusesc sa scape de „bratul“ legii. Cel mai afectat fond de vinatoare este situat in zona de cimpie, unde accesul este mai usor. Pentru a stopa braconajul, reprezentantii Asociatiei Judetene a Vinatorilor si Pescarilor din Dolj impreuna cu politia efectueaza controale periodice, care nu au insa efectul scontat.

Inchisoare de la un an la trei ani sau amenda de la 5.000.000 lei, la 25.000.000 lei, acestea sint sanctiunile stipulate in Legea nr. 103/1996, in cazul infractiunii de braconaj. Din pacate, aceste pedepse nu constituie un motiv de ingrijorare pentru cei care vineaza ilegal. Mai mult, numarul acestora este in continua crestere. Conform actelor normative in vigoare, practicarea vinatorii se face in scop recreativ-sportiv, didactic sau de cercetare stiintifica, urmarindu-se exclusiv ameliorarea calitatii vinatului. „Ne luptam in fiecare an cu braconierii. Actiunile noastre nu sint insa incununate de succes. Chiar daca reusim sa ii surprindem, nu sint sanctionati cum ar trebui si de cele mai multe ori se reintorc la „meseria“ pe care o practica. Fauna din judet ar fi mult mai bogata daca nu ar exista vinatul ilegal. Ne confruntam in continuare cu braconajul, in ciuda actiunilor noastre constante de a-l stopa. Desi foarte multi au comis infractiuni grave, nici unul dintre braconierii prinsi nu a fost pedepsit cu inchisoarea“, a declarat Teodor Nuta, directorul Asociatiei Judetene a Vinatorilor si Pescarilor din Dolj.

Vinatul este tot mai afectat de actiunile braconierilor

O data cu recoltarea paioaselor s-a dat „libera trecere pentru braconieri“. Pentru anumite specii de pasari, s-a deschis sezonul la vinatoare, pentru altele, cum ar fi fazani, potirnichii, este inca inchis. „Nu stiu ce face politia, dar vinatul este tot mai afectat de actiunile braconierilor. De obicei, vin noaptea cu masinile si folosesc farurile sau alte dispozitive care permit ochirea si tragerea pe intuneric. Unii apeleaza chiar la curent electric, explozibil, otravuri, dar si capcane. Acestea pun in pericol atit viata animalelor, cit si a oamenilor. Uneori folosesc chiar alte arme decit cele omologate pentru vinatoare in Romania“, a povestit indignat unul dintre vinatorii din Craiova.

„Vinatul sedentar se poate gasi in Dolj pe toate fondurile, satisfacind cerintele vinatorilor de profesie. Daca insa actiunile de stopare a braconajului vor continua in acelasi ritm, fauna este amenintata. Seceta este in avantajul braconierilor, acestia reusind sa inainteze mai usor pentru a putea prinde diverse animale. Mai nou, ei apeleaza la vechile Dacii 1300 pentru a se deplasa mai usor“, a incheiat Teodor Nuta.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS