3.4 C
Craiova
miercuri, 24 decembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateGarniturile de tren nu vor mai opri in halta Balota pentru revizia frinelor

Garniturile de tren nu vor mai opri in halta Balota pentru revizia frinelor

Garniturile de tren nu vor mai opri pentru revizie in halta Balota, din Mehedinti, desi aceasta este considerata una dintre cele mai periculoase zone pentru siguranta traficului feroviar.

Potrivit unui ordin al ministrului transporturilor, Miron Mitrea, trenurile rapide, accelerate si intercity nu vor mai opri in statiile de virf de panta. In halta Balota garniturile de tren stationau pina acum pentru a fi efectuata o proba de continuitate a frinei. Revizia garniturilor nu va mai fi facuta de personalul specializat de manevra, ci de angajatii care deservesc trenul, respectiv seful de tren si conductorul.

„Proba de continuitate la statiile de virf de panta se va efectua de personalul de tren, care a fost specializat in acest sens. In aceste conditii, nu vor mai opri toate rapidele sau acceleratele, care stationau pentru aceasta manevra. Revizia pentru virful de panta se va face la plecarea garniturii. La Balota nici nu era o statie foarte aglomerata, in conditiile in care se urca aproximativ o mie de calatori intr-o luna, indiferent de categoria de tren. Acolo nici nu aveam deschisa o casa pentru eliberarea de bilete. Probele se vor face acum in statia de revizie a vagoanelor din Craiova, Drobeta Turnu Severin, Caransebes. Pina acum mai erau si alte puncte de revizie, in special in virfuri de panta“, a spus Cornel Prodana, seful Diviziei Comerciale din cadrul Regionalei CFR Calatori Craiova.

Ultimul accident feroviar in apropiere de statia Balota a avut loc in 2001, cind patru vagoane ale unui tren marfar au deraiat imediat dupa ce au parasit halta, in dreptul primului pasaj. Din fericire, nu au fost inregistrate victime, dar circulatia pe tronsonul Drobeta Turnu Severin- Craiova a fost oprita mai multe ore.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS