Ionut are sase ani. O mina de om, cu ochi vesnic mirati, de parca s-ar intreba cum de-a ajuns el sa fie iubit, alintat si ocrotit… El, copilul unui betiv si al unei mame care a plecat in lume fara sa se sinchiseasca de soarta lui si a fratelui mai mare, amindoi batuti, injurati, infometati si lasati in mizerie! Asa a fost jumatate din viata pustiului. Pe care n-a uitat-o, dar peste care ingramadeste de trei ani, de cind este in casa familiei Baloi, toate cuvintele frumoase, fiecare mingiiere si cele mai mici gesturi de afectiune pe care le primeste de la „tanti Oti“ si „primarele“. Doar, doar va astupa definitiv trecutul, pina la uitare. Intimplarile in urma carora Ionut s-a pripasit in casa si in mijlocul familiei primarului din Malovat, in care este acum „sef“ , ar putea umple paginile unui roman cel putin la fel de bine vindut ca „Singur pe lume“.
La patru ani, Lili a plecat la bunica. Parintii ii erau tineri, nu aveau chef sa isi complice viata cu un copil… A fost crescuta de bunica pina la sapte ani, cind s-a intors in Timisoara, ca sa mearga la scoala. Atunci a aflat ca intre timp mama-sa si taica-sau ii mai facusera citiva frati. Care s-au tot inmultit, pina s-au facut sapte. Familie mare, trai greu, batai, certuri… A fugit din nou la bunica ei, la Strehaia. Cind se copsese destul cit sa-i faca baietii cu ochiul, Lili s-a incurcat cu un barbat din Malovat – Mehedinti. Nu stia atunci ca isi pecetluia soarta ei si a copiilor ei, care aveau sa primeasca acelasi tratament „tandru“ de care avusese si ea parte de la tatal ei. La scurt timp a venit pe lume Adi. Dupa trei ani s-a nascut si Ionut, care i-a injumatatit primului nascut portia de bataie si vorbe grele. Lili primea bataie cot la cot cu ei si isi jura dupa fiecare invinetire de ochi ca il va parasi pe ticalos. Baieteii, unul de sase si altul de trei ani, tremurau numai cind isi vedeau tatal intrind pe usa, de cele mai multe ori afumat si cu chef de scandal. Nu mai aveau curaj nici macar sa tipe. Primeau bataile plingind infundat, unul in bratele celuilalt.
Abandonati de mama, salvati de primar
Intr-o zi, Lili s-a tinut de cuvint. Si-a facut bagajele si a plecat fara sa se mai uite inapoi. Copiii i-a lasat in casa darapanata, in „ingrijirea“ tatalui. Care a continuat sa ii bata si sa ii infometeze. Se intorcea acasa beat, fara sa-i pese ca micutii nu pusesera nimic in gura toata ziua. Daca indrazneau sa se plinga de foame, rasturna canapeaua peste ei si o juca in picioare pina obosea.
Salvarea copiilor a venit din partea unui consilier local, care s-a dus la primarul din Malovat si i-a spus ca in satul Bobaita, doi copiii mor din cauza foamei si a batailor primite. „Pai, de ce n-ai spus, ma, mai devreme? Am urcat imediat in masina. Era seara. Cind am ajuns in casa unde stateau astia mici, m-am cutremurat. O camera mizera, un felinar care fumega si copiii in colt, intr-un morman de rufe. Ala nu era acasa. I-am luat pe amindoi si am plecat. Urla al mic ceva de speriat!“, povesteste primarul Traian Baloi.
„Ia-i si spala-i, ca eu ma duc dupa ajutoare!“
Cind s-a trezit cu barbatul la usa, de mina cu doua mogildete murdare si speriate, Otilia Baloi nu s-a mirat prea tare. Era obisnuita ca sotul, primar si suflet milos peste poate, sa-i aduca in batatura toti batutii de soarta.
„I-ai si spala-i, ca eu ma duc dupa ajutoare!“. Asa i-a spus Traian si ea s-a „executat“. Cel mare mai rupea doua-trei vorbe, dar micutul de trei ani nu scotea nici un cuvint. Nu stia sa vorbeasca. „In seara aia i-am luat de mina si i-am dus la posturile de televiziune, doar- doar o vrea cineva sa-i ia si sa aiba grija de ei. N-am gasit pe nimeni. In seara aia, copiii au ramas la mine. Atunci am facut o greseala mare de tot! I-am pus la masa si le-am dat sa manince tot ce voiau, cit voiau. Noaptea, sa moara copiii! Vomitau, se tineau de burta… I-am dus la urgenta. M-a facut doctorul albie de porci. Cum i-am tinut in halul asta pina acum, ca sint vai de capul lor, ca alui mic nu ii da mai mult de o saptamina de trait…Nici nu m-a lasat sa-i spun cine sint. Ionut, saracu’, nici nu avea vene sa-i faca perfuzii…“.
Din clipa in care a intervenit in viata copiilor, primarul Baloi s-a simtit responsabil de soarta lor pentru totdeauna. Dupa doua saptamini de spitalizare, in care micutii au fost pusi pe picioare, primarul i-a dus la Directia Judeteana pentru Protectia Drepturilor Copilului. A urmat o ancheta sociala, copiii au fost incredintati unei asistente maternale interesate mai mult de bani si bautura decit de Adi si Ionut. Asistenta reclamata a fost schimbata apoi cu alta. Intre timp, primarul ii vizita pe copii, avea grija sa nu le lipseasca nimic si ii aducea des in vizita la el.
„Ce-mi adusasi, primare?“
„Cind trebuia sa plece de la noi, Ionut se agata de gitul nevesti-mii si suspina: tanti Oti, tanti Oti! Nevasta-mea mi-a spus: <<Sa nu-i mai aduci pe baieti, ca nu mai suport sa-i vad ca pleaca>>. Ne atasaseram de ei, nu-i mai voiam departe si auziseram ca se discuta sa fie dati spre adoptie in strainatate. Si atunci am inceput sa-mi framint mintea. Am studiat legislatia, am intrebat peste tot…Si am aflat ca micutii ramin in comuna numai daca parintii se impaca“. Si atunci primarul s-a urcat in masina si a plecat sa o caute pe Lili, s-o impace cu barbatul si baietii sa ramina sub ochii lui si ai lui tanti Oti. Pe Lili a gasit-o la Jimbolia. Traia in casa unei babe, care ii facea rost de barbati in schimbul chiriei. A urcat-o in masina si a adus-o in Malovat, la copii si barbat. Le-a dat casa, le-a dat ajutor social, le-a dat de munca. Asta n-a schimbat insa nimic intre cei doi soti. Ea curatica, el lenes si betivan – nu s-au potrivit defel. El a plecat in casa darapanata din Bobaita, ea a ramas in camera pe care i-a dat-o primarul. Doar cu Adi, pentru ca pe Ionut n-a mai fost chip sa-l dezlipeasca de la sufletul primarului si al familiei sale.
„Au trecut trei ani de atunci. Ionut sta la noi si deja n-am mai putea fara el. El e sefu’ in casa. Merge la gradinita. A inceput sa vorbeasca inca de cind l-am adus aici si e lipicios si afectuos ce nu s-a vazut. Mie imi zice <<primare>> si nevesti-mii, <<tanti Oti>>. <<Ce-mi adusasi, primare?>>, ma intreaba cind vin acasa. N-am curaj sa ma duc fara ceva bun, ca ma cearta“. Ionut isi vede des si fratele, care primeste aceleasi bunatati si afectiune. Dar in ograda lui Lili merge numai in vizita. Pentru ca „acasa“ inseamna pentru el tanti Oti, baietii ei si primarele, la pieptul caruia se cuibareste imediat ce acesta intra pe usa.
