19.4 C
Craiova
duminică, 6 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitate„O restructurare in sistemul sanitar nu poate afecta decit numarul de paturi“

„O restructurare in sistemul sanitar nu poate afecta decit numarul de paturi“

Spitalul Judetean Tirgu Jiu are datorii de 80 de miliarde de lei la furnizorii de medicamente si servicii si se confrunta cu crize repetate de medicamente sau materiale sanitare. In ciuda acestui fapt, medicii sint de parere ca nu se poate pune problema ca vreun spital din Tirgu Jiu sa fie inclus pe lista celor 100 de unitati spitalicesti din tara pe care Ministerul Sanatatii ameninta ca le va desfiinta.

Conducerea Spitalului Judetean Tirgu Jiu crede ca masura de restructurare si chiar desfiintare a unor spitale nu poate afecta unitatile sanitare din Gorj decit poate prin reducerea numarului de paturi din unele saloane.

Directorul Emil Sandu crede ca, in ciuda cheltuielilor mari si a datoriilor acumulate, nu se poate pune problema desfiintarii unui spital din Tirgu Jiu pentru ca acest lucru ar insemna desfiintarea sistemului sanitar local:

„Ce spital sa desfiinteze la noi? Nu putem sa-i lasam sa faca asa ceva! Domnii care se ocupa de finantare nu prea stiu care sint adevaratele probleme medicale. In spitalele din Tirgu Jiu s-ar putea face cel mult o reducere a numarului de paturi, dar nu a numarului de saloane. Prin scoaterea unor paturi din saloane s-ar crea un confort sporit pentru bolnavi“.

Conducerea spitalului mai spune ca unele sectii sint mai putin ocupate in anumite perioade si ca de acolo s-ar mai putea reduce numarul de paturi, dar fara a fi modificata componenta personalului medical. „Fiecare sectie are stabilit un medic la un anumit numar de bolnavi. Normele medicale nu pot permite reducerea personalului in aceste conditii.“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS