24.4 C
Craiova
marți, 8 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateBlocurile 6, 7 si 8 din Valea Rosie vor fi reparate si igienizate pe bani publici

Blocurile 6, 7 si 8 din Valea Rosie vor fi reparate si igienizate pe bani publici

Autoritatile locale craiovene s-au gindit sa stirpeasca focarul de infectie pe care-l reprezinta blocurile 6, 7 si 8 pentru locuitorii din Valea Rosie, punind la punct un plan de curatenie si igienizare, in urma caruia ghetourile insalubre, denumite impropriu camere, sa fie transformate in locuinte decente. Si ca sa vada locatarii ca nu este de glumit cu autoritatea, ieri-dimineata, reprezentanti ai regiilor, primariei, politiei si gardienilor s-au deplasat in zona cu pricina pentru a evalua situatia la fata locului si pentru a elabora un plan de atac.

Locatarii blocurilor nu-si vedeau capul de atita treaba, pregatind un botez, cind se trezira cu autoritatile la usa! Mai exact la usa cortului instalat provizoriu pentru sarbatorirea importantului eveniment. Ca intr-adevar n-or avea saracii bani sa schimbe o garnitura la o chiuveta, dar de-un zaiafet se mai gaseste cite un gologan prin buzunare sau vreo teava de la instalatiile sanitare de vindut!

Zvonul ca „Veni primaria!“ se dadu imediat si locatarii se strinsera ciopor sa-si spuna oful in fata executivului. „Bine ca venirati acilea sa vedeti cum traim noi, cu zece copii, in ce conditii. Ca de-aia sint toti bolnavi si nimeni nu ne ajuta!“, se vaita o locatara, privind nedumerita la oamenii legii, nestiind cui sa se adreseze.

„Asa venira, bine facura! Sa vada si dumnealor cum stam noi aicea, cu copiii mici. Cu atita mizerie“, se ratoia un alt locatar, incercind sa recunoasca in multimea de „vizitatori“ vreun sef caruia sa-i spuna pasul!

Autoritatile se aratara intelegatoare, dar numai dupa ce locatarii darimara cortul de linga bloc. Ca-i botez, ca-i nunta, daca n-ai autorizatie de la primarie, nu-i voie cu cort!

Cu sufletul greu, cortul a fost strins, iar echipele „de ordine“ s-au apucat de evaluat, masurat si inventariat locatari, instalatii sanitare, ferestre, mizerie.

Fiecare regie cu parcela ei

Imobilele cu pricina se afla in proprietatea statului si sint locuite, in mare parte, de familii de romi. In 264 de camarute stau aproximativ 1.000 de persoane, in conditii greu de imaginat. La ferestre, geamuri nu prea mai sint; apa fie curge in permanenta la chiuvete (acolo unde mai exista chiuvete), fie nu mai curge deloc; grupurile sanitare sint infundate, iar subsolurile blocurilor au fost transformate in haznale.

Pentru a-i scapa pe locuitorii cartierului de focarul de infectie din cele trei blocuri, autoritatile locale s-au hotarit sa repare toate stricaciunile din imobile, sa faca ordine si sa dezinfecteze toate cotloanele. Si pentru ca o asemenea activitate este dificila si costisitoare, munca, beneficiile si cheltuielile au fost impartite frateste: edilii rezolva problemele, iar locatarii incearca sa traiasca in conditii decente.

„Am evaluat astazi situatia acestor imobile si am decis sa le reparam pentru ca ele sint proprietatea statului. Fiecare regie din oras se va ocupa de o anumita problema, suportind toate costurile. Directorii de regii stiu deja ce au de facut si speram ca, o data cu imbunatatirea conditiilor de viata, nu vor mai exista atitea probleme in cartier“, a spus Mihai Dragu, viceprimar.

Dupa renovarea blocurilor, locuintele igienizate vor fi date in primire asociatiei de locatari care le administreaza.

Cit timp va trece de la repararea imobilelor si pina la vandalizarea acestora? Scepticii spun ca nu mai mult de doua luni. Asta, pentru ca nici o minune nu dureaza!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS