Ministrul Apărării al Republicii Polonia, Aleksander Szczyglo, va efectua o vizită oficială în România, în zilele de 28 şi 29 mai 2007, la invitaţia ministrului român al Apărării, Teodor Meleşcanu. În cadrul convorbirilor oficiale de la Ministerul Apărării, vor fi abordate teme de interes comun referitoare la Politica Europeană de Securitate şi Apărare, la participarea în teatrele de operaţii din Afganistan şi Irak şi la cooperarea militară bilaterală. De asemenea, cei doi oficiali vor discuta şi despre situaţia de securitate din zona Balcanilor de Vest şi procesul de transformare al NATO. În programul oaspetelui polonez sunt prevăzute o întâlnire, la Palatul Cotroceni, cu generalul Constantin Degeratu, consilier de stat în cadrul Departamentului Securităţii Naţionale, vizitarea Universităţii Naţionale de Apărare "Carol I" şi a Batalionului 21 Vânători de Munte de la Predeal.

