3.4 C
Craiova
luni, 16 martie, 2026
Știri de ultima orăActualitateNoul subprefect de Iaşi a fost învestit

Noul subprefect de Iaşi a fost învestit

Marius Bodea, fostul director al Oficiului pentru Protecţia Consumatorului, a fost învestit astăzi în fucţia de subprefect de Iaşi de către secretarul de stat, Victor Paul Dobre.
“Domnul Bodea va ocupa temporar această funcţie, deoarece până la sfârşitul acestui an va fi organizat primul concurs naţional de intrare în corpul înalţilor funcţionari publici. În desemnarea domnului Bodea s-a ţinut cont şi de referinţele unor parlamentari din zonă", a declarat secretarul de stat Victor Paul Dobre.
Prefectul de Iaşi, Nicuşor Păduraru, a trasat deja atribuţiile celor doi subprefecţi. "Marius Bodea va coordona instituţiile deconcentrate în timp ce Vasile Eţcu, se va ocupa de fondul funciar şi de verificarea legalităţii actelor administrative", a menţionat prefectul interimar Nicuşor Păduraru.
Marius Bodea, de 31 de ani, a absolvit Facultatea de Economie şi Administraţia Afacerilor din cadrul Universităţii “Al.I.Cuza” şi s-a aflat la conducerea OPC Iaşi de la începutul anului 2005. Marius Bodea s-a autosuspendat din funcţia de membru PNL pentru a ocupa fotoliul de subprefect de Iaşi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS