Cred că România de astăzi are nevoie, mai mult decât oricând, de un patriotism autentic, corect înțeles – și nu de vreo formă deviată, greșit preluată și care să dăuneze cauzei.
Cum am defini patriotismul?
DEX online ne oferă următoarea definiție:
”Sentiment de dragoste și devotament față de patrie și de popor, statornicit în decursul istoriei”.
(A se observa că nu există nimic tendențios, dăunător sau exagerat în această definiție).
Am putea adăuga: fidelitate, mândrie, statornicie în raport cu etnia căreia îi aparții. Tot fără exagerări.
S-a produs o oarecare confuzie, la noi, fiindcă au existat și ”contraexemple” care au dus, cel puțin temporar, în derizoriu numele de român. Infractori, certați cu legea, trădători.
Dar asta nu trebuie să ne separe de origini și de cei care reprezintă cu cinste România, inclusiv peste hotare. Acum și de-a lungul istoriei.
De la conducători autentici, validați de istorie, precum Mihai Viteazul, Ștefan cel Mare, Mircea cel Bătrân la vârfuri ale culturii și spiritualității precum Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Nicolae Grigorescu, Constantin Brîncuși, Mircea Eliade, B.P. Hașdeu și alții, de la medici de renume mondial ca Nicolae Paulescu sau Ion Cantacuzino până la sportivi care au dus steagul țării noastre pe cele mai înalte culmi (Nadia Comăneci, Ilie Năstase, Iolanda Balaș, Lia Manoliu, reprezentativele de handbal masculin a României din anii ’60 și cea de handbal feminin de dată mai recentă, ca și mulți alții pe care spațiul nu ne îngăduie să-i numim in extenso), întotdeauna România a avut ceva de dat în lumea elitelor.
Ba mai mult, în prezent suntem reprezentați cu cinste la numeroase olimpiade internaționale (de cibernetică, de matematică, de geografie, de fizică și chimie etc.) de elevi care urcă pe podiumul acestor competiții.
O amprentă unică, inconfundabilă, care ne aparține și pe care nu ne-o poate lua sau contesta nimeni.
Un mod propriu de a viza înaltul caracter și marea performanță.
A mai existat, în istoria recentă a țării noastre, un fapt care a creat la rândul lui neclaritate.
Anume, asocierea patriotismului și a devoțiunii față de tricolor cu anumite extreme: intoleranța, xenofobia, extremismul. Ca atare, ar trebui să medităm mai serios la acest ”patriotism”.
Nimic mai fals! Cei care sunt cu adevărat extremiști sau intoleranți dincolo de o anumită limită nu sunt patrioți autentici, după cum fanii care se iau la bătaie în tribune ori devastează sau incendiază stadionul nu pot fi numiți suporteri adevărați ai unui club.
Aceștia nu fac decât să ”confiște”, mai mult sau mai puțin conștient, calitatea de patriot autentic, după cum cei care anatemizează patriotismul în sine cad la rândul lor într-o eroare gravă.
Ca și cum toate acestea nu ar fi fost de ajuns, au circulat, în ultima vreme, în mediul online falsuri care ar fi încercat să inducă ideea că poți fi tras la răspundere doar dacă declari că îți iubești țara și că ești patriot.
Altă exagerare, alte confuzii.
Cel mai bine, în vremuri delicate nu numai pe plan intern, ci și internațional este să ne păstrăm judecata limpede și să nu alunecăm în extreme, indiferent care ar fi acestea.
Anumite atacuri la adresa valorilor spirituale și a familiei (printre care amintim, de pildă, posibilitatea ca în viitor copiii să nu-și mai numească părinții ”mamă” și ”tată”, ci ”părinte 1” și ”părinte 2” – sigur, ca tendință, nu era o obligație, dar ce ziceți de o astfel de tendință? – sau inducerea voalată a ideii că orice credincios este, de fapt, un bigot) reprezintă o extremă care nu trebuie acceptată, după cum ura față de cei de o altă etnie sau intoleranța față de ceea ce vine de dincolo de granițe constituie o altă extremă la fel de dăunătoare și care trebuie izolată.
Mult mai important, în prezent, este să învățăm ceva din aceste lecții, fiindcă derapajele nu mai pot fi anulate prin simple vorbe.
Anume că din spiritul românesc, autentic, din pildele înaintașilor se poate extrage o esență care să ne ajute să ne ducem țara înainte, dar și că din realizările celor care s-au dovedit a fi mai pricepuți sau mai performanți decât noi în anumite domenii (nici marile puteri externe n-ar fi ajuns ceea ce sunt fără devoțiune față de culorile patriei lor) se poate învăța de asemenea, pentru un progres autentic.
Autor: Mihai Gîndu
