Un cetatean, caruia ii era cam foame si dorea sa manânce ceva mai de soi, a incercat sa intre intr-un local mai select. La usa, i s-a spus politicos ca nu are o tinuta corespunzatoare. „Aveti pantalonii rupti in fund, pantofii scâlciati si gulerul camasii jegos. In plus, mirositi urât in mai multe locuri decât permite legea“. Cetateanul s-a dus in târg la Romanesti si si-a cumparat un pardesiu strain si aproape nou, lung pâna-n pamânt, si care se incheia chiar sub barbie. In plus, a mai turnat pe el niste deodorante de marci straine cunoscute, cum ar fi „democracy“, „justice“. S-a dus din nou la acelasi local; cei de la poarta s-au facut ca ii accepta onorabilitatea si l-au primit. Numai ca l-au asezat la o masa in fundul localului, lânga o fereastra deschisa, prin care intra aer proaspat. Povestea nu spune ce s-a intâmplat mai departe, atunci când efectul deodorantelor a disparut si când cetateanul a fost nevoit sa se descheie la pardesiu.
Cam tot o astfel de poveste este si posibila intrare a României in UE. Inspirati de Arghezi care, „Din bube, mucegaiuri si noroi / Iscat-a frumuseti si preturi noi“ ai nostri „au iscat o tara aparent acceptabila si pretuibila“, acoperind bubele, noroaiele, mucegaiurile si turnând „odicolon“ peste gunoaie urât mirositoare. Cei din UE s-au facut ca nu vad toate acestea si ne-au promis ca ne vor primi, dar, pâna-n toamna, macar sa ne taiem unghiile si sa ne schimbam ciorapii.
Se pune intrebarea: ce rost are sa aderam la o comunitate care are si ea destule greutati si imperfectiunile ei? Raspunsul este ca „relele“ lor sunt superioare „binelui“ nostru. Desigur, avem o posibilitate larga de optiuni. Ca aceea a lui Adam atunci când Dumnezeu i-a permis sa-si aleaga femeia care-i place.
Diverse categorii ale populatiei privesc diferit viitoarea (posibila) aderare. Pentru politicieni va fi un prilej de a realiza un capital electoral suplimentar; pentru unii, laudându-se, pentru altii criticându-i pe ceilalti. Si apoi fondurile; zeci de milioane de euro saptamânal! Alta viata! Alti puvaci si puvace. Din pacate, toate guvernarile de pâna acum au manifestat o indiferenta pentru pregatirea absorbtiei acestor fonduri comunitare, numiti-o cum vreti: criminala, cretina, premeditata… Si totusi, daca in prima parte a fragilei noastre democratii postrevolutionare am fost obligati de o anumita forta politica si de un anumit lider telecomandat sa ne intoarcem cu fata spre acel punct cardinal de unde ne vine lumina (refuzul de a cere denuntarea pactului Ribbentrop-Molotov, renuntarea la tezaur, tratat privilegiat cu Rusia, abandonarea populatiei românesti din teritoriile ce ne-au fost furate, si in ultima instanta subordonarea energetica aproape totala marelui fost frate), acum am pornit, timid si sovaielnic, pe un drum normal. Si culmea, tot acea malefica formatie politica ridica glasul si cere sa revina la conducere.
Idealistii considera ca, prin puterea exemplului, intrarea in UE va determina structurile fundamentale ale statului sa functioneze normal, iar coruptia va fi reprimata. Sa fim realisti; si in UE unele organisme statale sau globale functioneaza defectuos, iar coruptie exista la niveluri foarte inalte. Nivelul de trai ridicat face insa ca aceste defectiuni sa aiba efecte reduse. Sa nu ne asteptam deci la salturi bruste si spectaculoase; ar fi bine daca macar in domeniul mentalitatilor s-ar schimba unele lucruri.
Pentru naivi, dupa intrarea in UE o sa ploua cu cârnati, iar fântânile se vor umple cu vin sau tuica, la alegere. Noi vom sta de vorba pe banca de lânga gardul curtii sau prin parcuri, iar UE ne va da de toate, ca de aia i-am facut favoarea sa intram in ea.
Motanul Terente, care in fiecare dimineata miauna sub fereastra sa-i dau de mâncare, azi a venit cu zgârieturi pe fata si cu un ochi aproape scos. S-a batut cu motanul Paraschiv, pentru a cuceri favorurile unei june pisicute, cu ochii verzi. Oriunde in lumea asta, si la orice nivel, lucrurile durabile se câstiga prin lupta si munca. Tot pe fereastra am vazut un echipaj format din trei maturatori si cinci sefi care ii priveau cum curata strada. Dupa o jumatate de ora au obosit, si niste sticle scoase din buzunare incercau, prin continutul lor, sa le ridice moralul. Din pacate, daca intram in UE, astfel de scene strabune si mioritice va trebui sa dispara.
Sa nu ne mintim; primii ani dupa intrarea in UE vor fi extrem de duri, dramatici. Viitorul va fi mai putin darnic cu noi; dar sa ne gândim la copiii si nepotii nostri. Ei sunt viitorul.
Nu pot incheia fara sa amintesc ca, daca azi putem visa la o integrare in marea familie europeana, datoram o mica parte unei doamne care, umilita, injosita, si-a continuat drumul; asa cum a putut si ea.
Sarut mâinile, doamna Macovei.
