Senatorii au respins, marţi, moțiunea simplă a PNL privind infrastructura de transporturi, intitulată „Transporturile sub guvernarea PSD sau drumurile care nu duc nicăieri”. Au fost 78 de voturi „împotrivă”, 56 de voturi „pentru” şi 6 abţineri.
Ministrul Transporturilor, Iulian Matache, a declarat, în plenul Senatului, că moţiunea opoziţiei este lipsită de seriozitate, pentru că sunt invocate persoane nu idei, principii sau proiecte.
Matache a declarat, pe de altă parte, că este de acord cu opoziţia afirmând că în domeniul Transporturilor este nevoie de profesionişti, oameni tineri, care să ducă la bun sfârşit proiectele asumate.
Moţiunea simplă „Transporturile sub guvernarea PSD sau drumurile care nu duc nicăieri” a fost semnată de 44 de liberali şi se dorea un semnal de alarmă, în condiţiile în care „proiectele de infrastructură şi absorbţia banilor europeni pentru transporturi nu au nicio şansă de a fi scoase din amorţeală”.