21.8 C
Craiova
sâmbătă, 23 august, 2025
Știri de ultima orăActualitateTiraspolul anunță că a doborât un avion fără pilot care spiona Transnistria

Tiraspolul anunță că a doborât un avion fără pilot care spiona Transnistria

Serviciul de securitate (KGB) de la Tiraspol a anunţat ieri că a doborât duminică un avion fără pilot care survola regiunea transnistreană şi că ar fi restabilit înregistrările video realizate de aparatul de zbor, ajungând la concluzia că acesta a fost lansat „de pe teritoriul Ucrainei”, informează Agerpres.

Pe de altă parte, militari ruşi staţionaţi în regiunea separatistă moldoveană Transnistria au efectuat ieri manevre, relatează Le Figaro în ediţia electronică. Câteva sute de militari ruşi au efectuat exerciţii antiteroriste şi o simulare a apărării bazei militare în care sunt staţionaţi, a declarat colonelul Oleg Koşcetkov, un purtător de cuvânt al Comandamentului Militar rus de Vest.

Tot colonelul Oleg Koşcetkov anunţa vineri că trupe ruse au efectuat manevre în regiunea separatistă moldoveană cu scopul de a antrena militarii ruşi în vederea unui evetual atac inamic. În cadrul scenariului acestor exerciţii. „una dintre principalele sarcini ale trupelor de menţinere a păcii a fost să asigure apărarea civililor în zone de luptă”, declara purtătorul de cuvânt al armatei ruse.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS