Asociaţia Culturală „Carmina Balcanica”, în parteneriat cu Asociaţia pentru tineri „Streets”, a organizat, cu ocazia „Zilei mondiale a poeziei”, marcată în fiecare an la data de 21 martie, un concurs de creaţie pentru elevii de liceu. Concursul a avut două secţiuni: poezie şi haiku. La secţiunea poezie, tinerii craioveni au obţinut două locuri doi, prin Paraschivu Irena (Col. Carol I, Craiova) şi Bogdan Alexandra (Col. Elena Cuza, Craiova), un loc trei (Tanase Laurentiu – Carol I, Craiova) şi două menţiuni (Saizu Dragos şi Tanase Laurentiu, ambii de la Carol I). De asemenea, şi la secţiunea haiku tinerii din Craiova au obţinut mai multe premii.
Festivitatea de premiere a avut loc vineri seară la Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”, când au fost susţinute şi lecturi poetice. Elevii înscrişi la concurs au primit diplome de participare, iar cei premiaţi, pe lângă diplome, vor fi răsplătiţi şi cu publicarea creaţiilor în reviste literare.
Juriul acestui concurs a fost alcătuit din scriitorii Dan Anghelescu – Bucureşti (preşedinte), Mihaela Albu şi Nicolae Petre-Vrânceanu (Craiova), Marius Chelaru (Iaşi) şi Theodor Damian (New York).
Premiile acordate:
Locul I: Ana Maria Gibu (Colegiul Grigore Ghica, Dorohoi)
Locul II: Paraschivu Irena (Col. Carol I, Craiova), Bogdan Alexandra (Col. Elena Cuza, Craiova)
Strehaianu Maria (Lic. Aurel Vlaicu, Bucuresti),
Locul III: Nae Alexandra, Lic. Aurel Vlaicu, Bucuresti, Tanase Laurentiu,
Carol I, Craiova
Mentiune: Saizu Dragos (Col. Carol I, Craiova), Tanase Laurentiu (Carol I)
HAIKU
Locul I: I. Ana Gîbu, Colegiul Grigore Ghica, Dorohoi
Locul II: Marinescu Luchian (Lic. Carol I Craiova)
Locul III Matei Ciurezu (clasa a 11 a, Carol I Craiova)
Menţiune: Gîju Andrei Robert (Colegiul National Carol I)
Iovan Răzvan (Colegiul National Carol I)