UPDATE (11:07) Instanţa a rămas în pronunţare în dosarul în care avocaţii lui Mihai Stoica solicită eliberarea acestuia din închisoare, transmite b1.ro. În sala de judecată, managerul Stelei a fost foarte agitat, iar fiica sa a izbucnit în lacrimi.
(10:49) Tribunalul Bucureşti judecă astăzi cererea lui Mihai Stoica de a ieşi din închisoare, informează b1.ro. Avocaţii lui Stoica susţin că infracţiunile de care clientul lor a fost acuzat s-au prescris şi solicită rejudecarea după noua lege. Fostul manager al FC Steaua, Mihai Stoica, a fost condamnat la o pedeapsă de trei ani şi şase luni de închisoare în Dosarul transferurilor pentru nereguli în transferuri pe vremea când era şef al clubului Oţelul Galaţi.
Avocaţii lui Mihai Stoica susţin că în sentinţa din Dosarul Transferurilor a fost încălcată egalitatea de tratament din Constituţie, pentru că trei dintre cei opt inculpaţi au fost condamnaţi în baza vechiului Cod penal, iar ceilalţi conform noului Cod. „Instanţa de rejudecare a condamnat în mod nelegal şi cu încălcarea flagrantă a principiului legii penale mai favorabile pe inculpatul Mihai Stoica (…) în ciuda faptului că legea în vigoare prevedea limite de pedeapsă vădit inferioare”, spun apărătorii în cererea de contestaţie în anulare depusă la Curtea de Apel Bucureşti.
Potrivit cererii, în cazul lui Mihai Stoica infracţiunile s-au prescris atât în ceea ce priveşte faptele de înşelăciune, cât şi cele de spălare de bani. În cadrul contestaţiei în anulare, avocaţii lui Mihai Stoica cer suspendarea executării deciziei din data de 4 martie. „Este evident că pentru ambele infracţiuni de înşelăciune pentru care Mihai Stoica a fost condamnat legea penală mai favorabilă e noul cod. (…) Dacă la data intrării în vigoare era prescrisă răspunderea penală pentru evaziune fiscală şi spălare de bani nu se poate vorbi de conflict cu noul penal?”, arată avocaţii în motivare.