Europarlamentarul Monica Macovei a declarat că a depus ieri, 27 mai 2013, la Parlamentul României, propunerile privind modificarea Constituţiei, cu rugămintea adresată Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României.
„Propuneri mele pentru modificarea Constitutiei sunt:
a. Eliminarea prezumţiei de dobândire licită a averii din art. 44 alin. 8 pentru a face posibilă aplicarea legislației europene în materia confiscării în domeniul crimei organizate și terorismului. Nu există astfel de prevederi în Constituţiile altor state din Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii sau Canada, excepția fiind Republica Moldova care a preluat prevederea din Constituția României.
Eliminarea alineatului 8 nu înseamnă lipsa de protecție a proprietății. Proprietatea este garantată și ocrotită constituțional, în mod explicit, de alineatele 1-7 ale articolului 44. Democrațiile consolidate garantează dreptul de proprietate fara prezumția dobândirii licite a averii. Nu există nicio legătură între cele două (garantarea dreptului la proprietate și prezumția dobândirii licite a acesteia), această prezumție având ca singur efect juridic protecția averilor dobândite ilicit sau ilegal.
De altfel, nici Articolul 1 al Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului care privește Protecția proprietății nu face nicio referire la prezumarea dobândirii licite a acesteia, ci doar la respectarea bunurilor persoanelor fizice sau juridice.
b. Parlamentul este format dintr-o singură Cameră şi este format din 300 de parlamentari;
c. Introducerea unei proceduri de încetare a mandatului premierului (în oglindă cu procedura de numire);
d. Suspendarea preşedintelui este inițiată de Parlament, însă este stabilită de ÎCCJ (transformată în răspundere pur juridică); (Recomandare Comisia de la Veneţia)
e. Eliminarea imunității parlamentarilor în materie penală; imunitatea rămane doar pentru declarații politice;
f. Competenţa de judecare a parlamentarilor rămâne la ÎCCJ chiar dacă cel trimis în judecată îşi pierde calitatea de parlamentar în timpul mandatului, între două mandate sau nu mai devine parlamentar;
g. Introducerea incompatibilităţii pentru senatori şi deputaţi de a exercita în timpul mandatului profesia de avocat (pentru a se elimina posibilitatea acestora de a încheia contracte cu instituţii publice pe bază de clientelism sau de a influenţa procesul legislativ în favoarea unui client);
h. În cazul Ordonanţei de Urgenţă, Parlamentul are un termen maxim de 5 zile libere pentru aprobarea sau respingerea ei; Ordonanţa de Urgenţă intră în vigoare numai la data adoptării ei de către Parlament (publicării în MoF); (recomandare Comisia de la Veneţia pentru impunerea unui termen limită pentru votarea OUG in Parlament: “stimulentul de a folosi aceste ordonanţe atât de frecvent, de exemplu valabilitatea ordonanţelor dacă Camerele Parlamentului nu le invalidează explicit, trebuie înlăturat prin introducerea unui termen limită pentru aprobarea de către Parlament.”;
i. Menţionarea principiilor de bază ale statutului Avocatului Poporului – inclusiv condiţiile pentru demitere – şi a competenţelor în Constituţie, în vederea asigurării statutului independent al Avocatului Poporului (Recomandare Comisia de la Venetia)”, a declarat Monica Macovei.
Monica Macovei: Am propus Comisiei parlamentare să elimine prezumţia de dobândire licită a averii din Constituţie
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei