Premierul Victor Ponta a declarat astăzi că va fi necesară o restructurare la Poşta Română, în condiţiile în care activitatea acestui gen de instituţii se reduce în lumea întreagă, urmare a mijloacelor moderne de comunicare, informează Agerpres. „Trebuie să vedem care e soluţia realistă, nu vreau să îi păcălim pe oameni. Vreau să le spunem foarte clar că din 2009 încoace, când compania a trecut pe pierdere, sub conducerea PDL, s-au angajat 6.000 de persoane, în condiţiile în care activitatea Poştei, ca de altfel în toată lumea şi în toată Europa, se reduce prin mijloacele moderne de comunicare şi că va trebui făcută o restructurare. Vor fi oameni care nu mai au cum să rămână, pentru că nu e nevoie”, a spus primul-ministru, la începutul şedinţei de Guvern.
Primul-ministru a reiterat că nu este corectă blocarea distribuirii pensiilor, în condiţiile în care pensionarii nu au nicio vină pentru problemele cu care se confruntă angajaţii Poştei. Luni, aproximativ 1.500 de angajaţi din cadrul a 30 de oficii poştale din Capitală au protestat, nemulţumiţi de actele adiţionale la contractele colective de muncă, prin care norma de lucru este redusă, în funcţie de caz, la numai patru sau şase ore.

