Garnizoana Craiova va aniversa mâine Ziua Forţelor Terestre, categorie de forţe a Armatei României al cărei patron spiritual este Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, prăznuit mâine de Biserica Ortodoxă. Activităţile vor începe la ora 10:00, la sediul Batalionului 20 Infanterie „Scorpionii Negri” din Craiova (strada Caracal nr. 148), unde se va desfăşura Ziua Porţilor Deschise. Până la ora 14:00, craiovenii vor putea vizita cazarma Scorpionilor Negri şi vor putea urmări prezentări de tehnică şi echipamente militare din dotarea Forţelor Terestre, precum şi exerciţii demonstrative de tip „drill-team” ale militarilor craioveni. De asemenea Muzica Militară a garnizoanei Craiova va susţine un program muzical aniversar.
Începând cu ora 11:00, la Cercul Militar din Craiova se va desfăşura un simpozion dedicat Zilei Forţelor Terestre Române, eveniment la care sunt invitaţi veterani de război, cadre militare în activitate, rezervă şi retragere.
Mâine seară, între orele 20:15 şi 21:15, militarii garnizoanei Craiova organizează retragerea cu torţe pe traseul strada Amaradia – Calea Bucureşti – strada Unirii – Cercul Militar din Craiova, cu plecare de la sediul Brigăzii 2 Infanterie „Rovine” (situat în strada Amaradia nr. 48).

