12.8 C
Craiova
luni, 9 martie, 2026
Știri de ultima orăActualitateReuniune europeană la nivel înalt cu privire la situaţia din Cipru

Reuniune europeană la nivel înalt cu privire la situaţia din Cipru

Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, va conduce astăzi o „reuniune la nivel înalt” împreună cu şeful statului cipriot, Nicos Anastasiades, vizând facilitarea unei soluţii pentru Cipru, a confirmat unul dintre purtătorii săi de cuvânt, pentru AFP. Potrivit Agerpres.ro, acesta nu dat detalii cu privire la numele celorlaţi participanţi şi nici nu a precizat ora de începere a reuniunii.

Potrivit unei surse europene, întâlnirea va avea loc la ora 12:30 GMT şi la ea va fi prezent şi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. Nicos Anastasiades ar urma să se întâlnească, de asemenea, cu directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, şi cu preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi. Aceste întrevederi vor avea loc înaintea reuniunii miniştrilor de Finanţe din Zona euro, programată să înceapă la ora 17:00 GMT, pentru un acord vizând salvarea financiară a Ciprului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS