Dacă Hipodromul sau Grădina Zoologică mai au oameni care se îngrijesc cât de cât de starea acestor puncte de atracţie ale Parcului „Romanescu“, ei bine, teatrul de vară e chiar părăsit. Unii craioveni spun că ar trebui desfiinţat, iar alţii, mai nostalgici, merg pe ideea renaşterii acestuia.
Oricum ar fi, aspectul său nu aduce nici o laudă Parcului „Romanescu“, ce se vrea cel mai important punct turistic al Craiovei. 2007 este anul în care s-a ţinut ultimul spectacol la teatrul de vară, unul de muzică populară. În prezent, primăria are în subordine acest loc după care suspină mulţi, având în vedere că situaţia de acolo este mai mult decât dezolantă.
Zidurile au început să se dezintegreze, scările la fel, iar pe scenă se dau, acum, doar spectacole de… graffiti, adică desenele sau scrisurile realizate cu sprayuri colorate. Nici tribunele nu mai sunt ce au fost, iar cărămizile au început să cadă! „Era frumos aici, cânta Ansamblul «Nicolae Bălcescu», acum «Maria Tănase». Ia uitaţi cum sunt zidurile aici! Era bine atunci, că eram tânăr ca dumneavoastră, veneam şi vedeam spectacole. Dar pentru asta trebuie bani cheltuiţi şi probabil că ce s-a investit a fost învârtit de la stânga la dreapta“, a povestit unul dintre vârstnicii care au prins vremurile bune ale acestui teatru.
„Eu l-aş desfiinţa“
Teatrul de vară a fost trecut din subordinea RAADPFL în subordinea primăriei, pentru a putea fi inclus în proiectul de modernizare a Parcului „Romanescu“. Fostul arhitect-şef al municipiului, Mircea Diaconescu, declara în anul 2011 că „eu nu aş ţine acest teatru de vară. În primul rând, el nu face parte din istoria acestui parc, ci a fost făcut ulterior. În al doilea rând, este amplasat lângă o casă (n.r. – Casa «Bibescu»), care este un mare monument istoric. […] Eu sunt adeptul ideii că parcul ar trebui să conţină ce a conţinut el iniţial, însă modernizat, cu alei făcute frumos, cu replantările necesare“. Dumitru Cernătescu, şi el fost arhitect-şef al oraşului, dar şi al judeţului, a spus, contactat de GdS, că nici el nu este de acord cu o eventuală renaştere a acestui teatru: „El a fost construit în anii 1950 de autorităţile vremii şi nu în 1903, odată cu restul parcului. Nici nu era inclus în planul iniţial. Eu nu l-aş reabilita, ci l-aş desfiinţa“. În ceea ce-i priveşte pe nostalgicii oraşului, Dumitru Cernătescu spune că „ei duc dorul unor spectacole în aer liber, dar asta nu înseamnă că acest teatru trebuia făcut. Pe vremuri nu se practica acest gen de construcţii şi de aceea nici nu era în plan“.
„O clădire care a ajuns o toaletă!“
Mulţi craioveni duc, însă, dorul acestui loc de recreere. „Erau spectacole în fiecare duminică, muzică uşoară, şi foarte multe personalităţi şi talente s-au ridicat prin acest teatru. Şi mai ales acum, că e frumos, de ce să nu stai pe bancă şi să priveşti un spectacol?“, spune o doamnă care a ieşit cu soţul la plimbare. Acesta, uşor mâhnit de situaţia actuală, scapă o replică mai acidă: „O clădire care a ajuns o toaletă!“.
Acest lucru nu e tocmai neadevărat. Uşile laterale ale construcţiei care adăposteşte scena au devenit doar nişte gratii în spatele cărora se ascund gunoaie, frunze, umezeală, mirosuri neplăcute şi cine ştie ce alte lucruri. Imaginea teatrului de vară, ruinat şi lăsat să se autodistrugă, contrastează neplăcut cu cea a Casei „Bibescu“, renovată şi pusă la punct nu cu mult timp în urmă.
Cei mai în vârstă spun că ar fi un prilej minunat pentru tineri să mai iasă la aer şi să asculte sau să vadă un spectacol. „Eu chiar mă uit la el, că văd că nu au mai făcut nimic. Sper să prindă şi nepoata mea vremuri mai bune“, crede un proaspăt bunic ce-şi plimba nepoţica prin parc. Un tânăr care trecea prin zonă, uşor grăbit, nu s-a sfiit să spună ce are pe suflet. „Îi doare în… cot! Dacă i-ar face un acoperiş, ce concerte s-ar ţine aici… Ne-au înnebunit cu muzica populară, altceva nu ştiu!“, exclamă băiatul, doritor de nou. La polul opus se află alt cetăţean, mai în vârstă, care spune clar: „Nu ştiu dacă dumneavoastră ştiţi, dar acest teatru nu exista la începuturile parcului. De ce să ne batem joc de viziunea unui arhitect care l-a construit într-un fel? Cine suntem noi să schimbăm ce au gândit alţii, şi au gândit bine? Mă rog, oricum fac ce vor…“, încheie acesta.
