4.5 C
Craiova
vineri, 13 martie, 2026
Știri de ultima orăActualitateÎntrevedere Valeriu Zgonea - Thorborn Jagland, Secretarul general al Consiliului Europei

Întrevedere Valeriu Zgonea – Thorborn Jagland, Secretarul general al Consiliului Europei

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a avut, astăzi, o întrevedere cu Secretarul general al Consiliului Europei, Thorborn Jagland, în contextul vizitei pe care înaltul oficial european o întreprinde în România. 
În cadrul discuţiilor, cei doi oficiali au avut un schimb de opinii pe marginea subiectelor ce ţin de evoluţia internă din România, cu accent pe revizuirea Constituţiei, modificarea legilor electorale şi reforma parlamentară.
Preşedintele Camerei Deputaţilor a reafirmat întreaga disponibilitate a părţii române de a prelua din experienţa şi bunele practici europene cu privire la aceste teme.
“Suntem hotărâţi să cooperăm cu Consiliul Europei cu privire la implementarea recomandărilor Comisiei de la Veneția, adoptate în decembrie anul trecut. Cele mai multe recomandări sunt relevante pentru o serie de reforme interne, avute în vedere de către coaliția guvernamentală și a căror punere în aplicare este deja în curs de desfăşurare”, a declarat Valeriu Zgonea.
În acest context, preşedintele Camerei Deputaţilor l-a informat pe Secretarul general al Consiliului Europei asupra stadiului derulării procesului de modificare a Constituţiei şi a legilor electorale.
„Revizuirea Constituţiei şi adoptarea noilor legi electorale se vor face cu respectarea strictă a principalelor recomandări europene”, a precizat Valeriu Zgonea.
Cele două părţi au abordat şi aspecte ce ţin de reforma parlamentară din România. În acest sens, Valeriu Zgonea a subliniat necesitatea implementării în perioada următoare a unui Cod de conduită pentru membrii Parlamentului, după modelul european.
„Codul de conduită adoptat recent de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei este un bun model pentru noi şi o sursă de inspiraţie în ceea ce priveşte clarficarea unor aspecte care ţin de integritate, transparenţă şi conflictul de interese”, a spus Valeriu Zgonea.
La rândul său, secretarul general al Consiliului Europei a salutat deschiderea părţii române către cooperarea cu instituţiile europene şi a apreciat ca oportună folosirea expertizei Consiliului Europei în cadrul proceselor de revizuire a Constituţiei, a legilor electorale şi a Codului de conduită.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS