16.4 C
Craiova
joi, 10 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalVâlcea: Străzi cu denumiri noi în Râmnicu Vâlcea

Vâlcea: Străzi cu denumiri noi în Râmnicu Vâlcea

Agenda şedinţei operative de la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea de săptămâna trecută a inclus pregătirea unui prim pachet de 15 străzi noi care să primească în următoarea perioadă denumiri, se arată într-un comunicat al instituţiei. Primarul din Râmnicu Vâlcea, Emilian Frâncu a propus ca una dintre aceste străzi să poarte numele artistului plastic Alexandru Nancu, recent dispărut, care şi-a legat numele de o serie de valoroase proiecte culturale ale Râmnicului începând din 1998 şi până de curând.

Un alt punct discutat a vizat îmbunătăţirea traficului auto la intrarea dinspre strada General Magheru în Piaţa Centrală, soluţia găsită fiind aceea a parcării în paralel cu trotuarul, astfel încât să se poată circula în ambele sensuri. Edilul-şef şi cei doi viceprimari au mai insistat pe finalizarea obţinerii avizelor la proiectele de anvergură – între care au fost menţionate pasajele pietonale subterane de pe strada Dacia şi de la Complexul Hermes, precum şi remodelarea zonei centrale (care include pasajul pietonal pe sub Calea lui Traian, precum şi o parcare subterană pe două niveluri) şi au solicitat CET Govora să finalizeze toate lucrările în curs. Lucrările viitoare – cu excepţia celor ocazionate de avarii la reţele – urmează să se facă în etape conturate strict din punct de vedere al zonelor şi duratelor de execuţie, astfel încât cetăţenii să nu mai fie deranjaţi de aspectul de şantier al zonei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS