36.7 C
Craiova
luni, 21 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateCSAT a fost convocat pentru joi, iar pe ordinea de zi ar putea fi şi subiectul Oltchim

CSAT a fost convocat pentru joi, iar pe ordinea de zi ar putea fi şi subiectul Oltchim

O reuniune a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării a fost convocată pentru joi, 27 septembrie, pentru a se discuta achiziţia de către MApN a avioanelor multirol, iar pe ordinea de zi ar putea fi inclus şi subiectul privatizării Oltchim, au declarat, astăzi, pentru Mediafax surse oficiale.

Şedinţa CSAT a fost convocată de către preşedintele Traian Băsescu pentru a se discuta achiziţia de avioane de vânătoare, acesta fiind singurul punct de pe ordinea de zi, însă ar putea fi introdus şi subiectul privatizării Oltchim, la solicitarea unora dintre membrii CSAT, au precizat pentru Mediafax sursele citate.
Pe de altă parte, Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Traian Băsescu, a declarat că nu există până în prezent elemente ale programului şefului statului pentru această săptămână care să fie comunicate public.
Ministrul Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu, a anunţat duminică, la B1 TV, că achiziţia avioanelor multirol F-16 din Portugalia se va face potrivit unui plan stabilit anterior, care respectă directivele UE.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS