14.7 C
Craiova
marți, 13 mai, 2025
Știri de ultima orăSportRomânia a câştigat Cupa Mondială

România a câştigat Cupa Mondială

Naţionala feminină de handbal a României a câştigat, pentru a doua oară consecutiv, trofeul Cupei Mondiale, turneul amical desfăşurându-se la Aarhus (Danemarca). Elevele lui Radu Voina au dispus, la fel ca şi în ediţia precedentă, de reprezentativa Norvegiei, nimeni alta decât campioana olimpică, cu scorul de 24-23 (12-12). Pentru România au jucat: Ungureanu – Geiger (6 goluri), Moldovan (5), Elisei (4), Manea (4), Bârsan (2), Nechita (1), Brădeanu (1), Tivadar (1). De partea cealaltă, Norvegia le-a avut pe teren pe: Sulland (5), Loke (5), Homme (4), Johansen (3), Mork (2), Alstad (2), Frafjord (1), Solberg (1).
Altfel, România a întâlnit reprezentativa Norvegiei şi în faza grupelor, tricolorele câştigând şi atunci la o diferenţă de doar un gol, scor 21-20.
Finala mică a Cupei Mondiale a fost câştigată de reprezantativa Franţei, jucătoarele din Hexagon impunându-se cu 28-26 (17-15) în faţa Danemarcei.
După revenirea de la Aarhus, naţionala se va reuni din nou pe 25 octombrie, pentru pregătirea şi participarea la „Trofeul Carpaţi“, competiţie care se va desfăşura la Drobeta Turnu Severin, în perioada 21-28 octombrie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII