Știri de ultima orăActualitate"Ziua Biodiversităţii" va fi sărbătorită şi în judeţul Mehedinţi

„Ziua Biodiversităţii” va fi sărbătorită şi în judeţul Mehedinţi

Sâmbătă, 22 mai, se sărbătoreşte la nivel internaţional Ziua Biodiversităţii, ocazie cu care, cadrele Inspecţiei de Prevenire a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta” vor organiza în zona Golfului Mraconia, o acţiune de conştientizare a populaţiei cu privire la importanţa menţinerii echilibrului biologic, prin ecologizarea zonei.
Acţiunea se va desfăşura în colaborare cu Direcţia Silvică Mehedinţi, reprezentanţi ai Parcului Naţional PF1 şi Ocolul Silvic Orşova şi are ca scop conservarea şi protejarea ecosistemului biologic.
La acţiune vor participa 15 cadre ale Inspecţiei de Prevenire, 30 de subofiţeri din cadrul Gărzilor de Intervenţie Orşova şi Dubova, precum şi 20 de persoane de la Direcţia Silvică Mehedinţi, Ocolul Silvic Orşova şi Parcul Naţional PF1.
Premergător acestei activităţi, la începutul acestei luni, s-a desfăşurat în zona Cerna Sat, o acţiune de plantare de puieţi, la care au participat 30 de cadre ale I.S.U. „Drobeta”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS