Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Bechet în colaborare cu inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal Bechet (Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova) au descoperit, într-un autocamion ce transporta portocale din Grecia în Polonia, aproximativ 200.000 pachete ţigarete, în valoare de peste 2.000.000 de lei, ce urmau să fie comercializate în Spaţiul Schengen.
Azi noapte, în jurul orei 00.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Bechet, judeţul Dolj, s-a prezentat pentru control, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul polonez Piotr K., de 40 de ani, la volanul unui autocamion care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, 15 tone de portocale din Grecia pentru o societate din Polonia.
Existând suspiciuni cu privire la marfa transportată (neconcordanţa între greutatea estimată a tipului de marfă şi greutatea reală), echipa comună de control formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali, a hotărât deschiderea mijlocului de transport, constatându-se cu această ocazie că printre cutiile cu portocale se găseau, ascunse prin metoda „capac”, o cantitate foarte mare de ţigări.
Autocamionul a fost trimis către Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova, în vederea efectuării controlului fizic total, descoperindu-se la o primă evaluare a mărfii aproximativ 400 bax-uri, conţinând 200.000 pachete ţigarete marca “Gold Classic” şi având o valoare de piaţă de circa 2.050.000 de lei (500.000 de euro).
La finalizarea controlului, inspectorii vamali vor lua măsura reţinerii în vederea confiscării, atât a ţigaretelor, cât şi a mijlocului de transport (în valoare de aproximativ 200.000 de euro), iar şoferul riscă să primească o amendă contravenţională în valoare de 100.000 de lei, conform legislaţiei în vigoare.
Totodată, poliţiştii de frontieră au întocmit şoferului polonez dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de prezentare de acte nereale la autoritatea vamală şi contrabandă în formă calificată.
TIR încărcat cu ţigări de contrabandă descoperit la Bechet
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

