36.2 C
Craiova
luni, 7 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateTimişoara: Suspecţii în cazul uciderii şi tranşării unui bărbat se află sub controlul autorităţilor

Timişoara: Suspecţii în cazul uciderii şi tranşării unui bărbat se află sub controlul autorităţilor

Studenta la Medicină suspectată în cazul uciderii unui bărbat al cărui cadavru a fost găsit ieri tranşat şi aruncat în portbagajul unei maşini, s-a predat poliţiştilor azi dimineaţă. Tânăra, identificată drept Carmen Bejan, în vârstă de 20 de ani, studentă în anul al doilea la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara, s-a predat poliţiştilor din complexul studenţesc din municipiu. Ea fusese dată în consemn la frontieră, iar datele sale fuseseră transmise tuturor Inspectoratelor de Poliţie din ţară. "Fata este suspectată în cazul uciderii şi tranşării unui bărbat, în Căminul 2 de Medicină. S-a predat azi-dimineaţă, în complexul studenţesc, şi a fost dusă la Parchet, unde în prezent este audiată", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Timiş, Sergiu Rus.

Cadavrul tranşat al unui bărbat de 65 de ani a fost găsit, sâmbătă dimineaţă, în portbagajul unei maşini parcate în faţa unui cămin al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Timişoara. Principalii suspecţi în acest caz sunt doi studenţi ai acestei universităţi – un tânăr în vârstă de 20 de ani, din localitatea Haţeg, judeţul Hunedoara, şi o fată de aceeaşi vârstă, din Arad. Ieri după-amiază, tânărul a fost găsit cu venele tăiate. Se pare că a recurs la acest gest în momentul în care poliţiştii au descins în apartamentul din Timişoara unde el se afla. În prezent, tânărul, care a fost operat, este internat sub pază.

Bărbatul ucis, de etnie romă, era din Timişoara şi ieri ar fi împlinit 65 de ani. El făcea parte din comitetul romilor care se ocupă de judecata ţigănească.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS