„Prima casă“, primele efecte… perverse

Încă de la început, autorităţile au clamat faptul că programul „Prima casă“ este conceput pentru a veni în sprijinul „tinerilor care îşi doresc o locuinţă“. Cum ne-am învăţat să fim sceptici faţă de buna
credinţă a politicienilor, foarte puţini au fost cei care au crezut în această versiune. Cele mai multe dintre critici se refereau la iniţiativa guvernamentală ca fiind cu obiectiv electoral. Numărul celor care au perceput încă de la început acest program ca fiind o mână de ajutor nemeritată întinsă şmecherilor din imobiliare a fost însă ceva mai restrâns. Criticile acestora au fost însă auzite în opinia publică. Desigur, executivul a rămas insensibil şi a urgentat procedurile de demarare a proiectului. Prezentarea explicită în media a unor posibile scheme de fraudare prin care garanţiile de stat să fie vânate ca urmare a unei complicităţi dintre developeri, băncile creditoare ale proiectelor nevandabile şi unii clienţi „cu trecere“ pe la cine trebuie a fost cu totul ignorată de autorităţi. Programul „Prima casă“ a mers, aşadar, înainte.
Acum apar deja primele efecte perverse, care se întorc, precum un bumerang – aşa cum am avertizat -, împotriva exact a celor pentru care se pretindea că a fost conceput programul. „Tinerii“, care ar fi trebuit să sară de bucurie că acum pot accesa un credit mai ieftin, probabil că privesc uluiţi prin paginile de anunţuri că preţurile solicitate de vânzători au sărit în unele cazuri şi cu 10.000 de euro. Dacă aşezăm suma pe levierul produsului riscant denumit „credit ipotecar“, vedem că acesta se poate traduce chiar şi cu 20.000 – 25.000 pentru suma care trebuie achitată până la finalul perioadei de rambursare. Vedem, aşadar, că „ajutorul“ guvernamental funcţionează „prefect“ pentru potenţialii clienţi ai industriei imobiliare, şi aşa terorizaţi în anii inflamării bulei speculative de diverşi „specialişti“ ai domeniului, care spuneau că preţurile din piaţa rezidenţială nu pot decât să crească.
Deocamdată, este greu de conturat în ce măsură această încercare a vânzătorilor de a mai ridica preţurile va avea un succes – fie el şi temporar – în condiţiile în care presiunile deflaţioniste asupra activelor imobiliare sunt deosebit de ridicate. Un lucru ne apare însă clar. Şi anume acela că piaţa creditului distorsionează celelalte pieţe, cazul sectorului imobiliar fiind cel mai bun exemplu în această direcţie. Acum ne apare ca evident că balonul speculativ din imobiliarul autohton a fost escaladat în ultimii ani cu banii băncilor, aruncaţi aproape discreţionar într-o efervescenţă a creditării pe care acum chiar instituţiile financiare în cauză o găsesc riscantă (încrederea acestora în portofoliile de credite din România s-a văzut în această primăvară, când băncile-mamă din străinătate au început presiunile pentru achitarea liniilor de finanţare pe termen scurt acordate băncilor locale). Iată că a fost de ajuns să apară primele ştiri (nu şi primii bani) potrivit cărora băncile ar debloca bani către piaţa imobiliară, că binecunoscuţii manipulatori din anii trecuţi au şi reînceput să agite apele.
Trâmbiţatele scumpiri, afişarea de către vânzători a unor preţuri fără nici o legătură cu posibilităţile economiei româneşti şi ale clientelei vizate ne demonstrează încă o dată că programul „Prima casă“ nu a fost conceput pentru a veni în sprijinul „tinerilor“.
Aşa cum am mai spus-o în aceste pagini, dacă ar dori să uşureze povara pe partea locativă asupra populaţiei României, autorităţile nu ar trebui să vină cu cine ştie ce scheme complicate de finanţare şi garantare, ci ar trebui să lase piaţa să se corecteze. Presiunile deflaţioniste sunt în acest moment atât de puternice, iar banii disponibili într-atât de puţini, încât guvernul trebuie să lase bula rezidenţială să se dezumfle pentru că – în lipsa capitalului – şi percepţiile se vor schimba cu uşurinţă.
Este şi motivul pentru care consider că pretenţiile avansate în ultimele săptămâni de vânzători nu vor putea găsi susţinere în piaţă nici măcar pe termen scurt. Preţurile nu vor putea urca, iar numărul clienţilor atraşi în capcană nu va putea fi prea mare. Va rămâne un număr de „tineri“ păcăliţi care ar putea achiziţiona prin acest program locuinţe la preţuri îngrozitor supraevaluate într-o perspectivă incertă, urmând să se expună riscului valutar (observăm că se vorbeşte tot de creditare în euro) şi unor dobânzi ajustabile care ar putea exploda în următorii ani. Ani în care – probabil – locuinţele scoase acum la vânzare vor putea fi cumpărate din piaţă cu sume care în momentul de faţă abia pot constitui un avans pentru un împrumut ipotecar. Sunt sigur că atunci „tinerii“ „beneficiari“ ai programului „Prima casă“ se vor gândi cu mult drag la politicienii noştri care au venit cu asemenea trăsnaie.