-4.9 C
Craiova
luni, 2 februarie, 2026
Știri de ultima orăSportBölöni vrea titlul cu Standard Liege

Bölöni vrea titlul cu Standard Liege

Ladislau Bölöni, antrenorul echipei Standard Liege, a declarat că principalul obiectiv al formaţiei sale în acest sezon este titlul în campionatul Belgiei. „Deşi am obţinut victorii împotriva lui Anderlecht şi FC Bruges, paradoxal, nu suntem pe prima poziţie a clasamentului. Am lăsat multe puncte să ne scape foarte uşor. Scopul nostru este titlul. Trebuie să utilizăm toate calităţile individuale în interesul echipei. Noi respectăm valoarea şi calităţile individuale ale fiecărui fotbalist, dar colectivul este cel mai important“, a precizat tehnicianul. Fostul internaţional român a adăugat că şi participarea în Cupa UEFA este importantă pentru Standard, dar este destul de greu de crezut că echipa sa se poate impune în această competiţie: „Dacă aş asculta inima, aş vrea să câştig Cupa UEFA. Dar nu vreau să fiu naiv deoarece acest lucru ar fi o greşeală. Îmi ascult raţiunea şi rămân cu picioarele pe pământ“. Gruparea pregătită de Bölöni este calificată în şaisprezecimile de finală ale Cupei UEFA, tur în care se va duela, în dublă manşă, cu formaţia Sporting Braga. Standard Liege se află, cu 34 de puncte, pe locul secund în prima ligă din Belgia la finalul turului, la patru puncte în urma formaţiei Anderlecht Bruxelles şi cu un avans de trei puncte faţă de echipa FC Bruges.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS