22 decembrie 1989 este ziua în care demonstranţii au cântat şi au dansat după ce au văzut elicopterul cu cei doi dictatori decolând de pe sediul Comitetului Central al PCR. Dar este şi ziua în care a apărut isteria teroriştilor, care trăgeau de peste tot, chiar dacă Ceauşescu nu mai era.
Pe 22 decembrie 1989, încă înainte de ora 7 dimineaţa, muncitorii de pe marile platforme se îndreaptă spre centru. În tăcere, dar cu steaguri tricolore decupate, fără stema RSR. La 9 şi jumătate, Piaţa Universităţii era plină. Apar şi forţele de ordine.
Generalul Vasile Milea se împuşcă, în sediul Comitetului Central. Nicolae Ceauşescu ţine ultima şedinţă a Comitetului Politic Executiv, în care anunţă că, din cauza situaţiei extrem de grave, a preluat conducerea Armatei. Vrea să iasă în balcon, să se adreseze mulţimii, dar la primele huiduieli renunţă. Demonstranţii forţează uşile clădirii şi cuceresc balconul.
Elena şi Nicolae Ceauşescu merg pe acoperişul clădirii şi un elicopter decolează cu ei la bord. Acesta a fost momentul pe care mulţimea l-a simţit ca fiind cel al eliberării. Oamenii încep să plângă, scandează, se îmbrăţişează şi se prind în hore. Din sediul puterii încep să zboare pe geam portretele dictatorilor, cărţile şi documentele de partid.
Apar şi zvonurile despre terorişti. Grupuri de revoluţionari se îndreaptă spre Televiziune, iar în jurul orei 13, apare pe post prima emisie liberă, cu Ion Caramitru, Mircea Dinescu şi alţii.
Cuvântul liber intră în forţă în limbajul curent şi în toate denumirile oficiale – Televiziunea Română Liberă, Piaţa Scânteii devine Piaţa Presei Libere, Informaţia Bucureştiului se transformă în Libertatea.
Cuplul Ceauşescu este arestat la Târgovişte, iar la Bucureşti se anunţă constituirea Frontului Salvării Naţionale. Forţele botezate spontan "teroriste", susţinătoare ale vechiului regim, deschid focul asupra mulţimii în puncte vitale – Televiziune, Universitate, sediul CC sau Aeroportul Otopeni.
