Îmi amintesc zilele lui Decembrie 1989. Abia ieşeam din adolescenţă, absolvisem liceul şi din toate cele ale acelor timpuri înţelesesem un lucru: frica şi sărăcia în care trăiam erau cauzate de comunişti. Am început să-i urăsc pe comunişti aşa cum urăşte un tânăr de 19 ani, intens, haotic, fără cale de întoarcere. L-am privit la TV pe Ceauşescu cum vorbea despre Timişoara şi despre „aginturili străine“, am văzut sute de muncitori din Craiova urcaţi cu forţa în trenuri pentru a fi duşi la Timişoara să „lupte cu elementele contra-revoluţionare“, am auzit zvonurile despre primii morţi la Timişoara chiar de la tatăl meu, care seara, în şoaptă, ne-a spus: „Au tras în oameni! Se moare la Timişoara!“
Pe 22 decembrie eram alături de mii de craioveni în Piaţa Prefecturii. Acolo am cântat pentru întâia oară „Deşteaptă-te, române!“, răspunsul nostru la violenţa trupelor militare. Am cântat acest imn al slavei româneşti iniţial cu frică pentru că ne aşteptam să se tragă, apoi cu lacrimi de bucurie pentru că aflasem că fugise Ceauşescu. De atunci, din sângerosul şi controversatul Decembrie 1989, „Deşteaptă-te, române!“ a rămas cântecul sufletului meu.
În fiecare an, pe 29 iulie sărbătorim Ziua Imnului Naţional. „Deşteaptă-te, române!“, un cântec care ne-a însoţit în clipele de cumpănă, un cântec care vreme de zeci de ani a fost interzis de comunişti… Să călătorim în timp şi să aflăm cum ne-a trimis Dumnezeu acest imn minunat.
Anul 1848. Românii îşi caută libertatea. Marea Adunare de la Blaj de pe Câmpia Libertăţii exaltase sufletele intelectualilor români conducători ai Revoluţiei. La Braşov, poetul şi tribunul Andrei Mureşan, profesor la Colegiul Latino-German şi redactor la Suplimentul cultural Foaie pentru minte, inimă şi literatură al periodicului românesc Gazeta de Transilvania condus de George Bariţiu, primeşte misiunea de a compune un cântec de luptă al revoluţionarilor. Spre finele lunii mai, Andrei Mureşan îi citeşte prietenului său George Bariţiu versurile cântecului de luptă, iar în numărul 25 din 21 iunie 1848 al Foii pentru minte, inimă şi literatură, aceste versuri sunt publicate cu titlul „Un răsunet“. Versurile primesc şi o melodie, o adaptare a cântecului religios „Din sânul maicii mele“, despre care se spune că a fost scris de Anton Pann, adaptare făcută de cântăreţul bisericesc Gheorghe Ucenescu de la Biserica „Sf.Nicolae“ din Şcheii Braşovului. Dintr-un document de epocă, Raportul nr. 10 înaintat de Dumitru Zăgănescu, comisarul extraordinar al districtului Vâlcea către Ministerul Treburilor din lăuntrul Ţării Româneşti şi publicat în Monitorul Oficial nr. 14 din 26 august 1848, aflăm că pe 29 iulie 1848 cetăţenii oraşului Râmnicu Vâlcea au manifestat pentru Constituţie, iar „dl. Anton Pann, profesor de muzică, împreună cu câţiva cântăreţi de aceeaşi profesie, au alcătuit o muzică vocală cu nişte versuri prea frumoase puse pe un ton naţional plin de armonie şi triumfal, cu care a ajuns entuziasmul de patrie în inimile tuturor românilor“.
De atunci, din anul 1848, Imnul „Deşteaptă-te, române!“ ne-a însoţit. Românii l-au cântat în Transilvania, în lupta de renaştere naţională, l-au cântat împreună cu „Hora Unirii“ la ceas de Unire în 1859 şi 1918, l-au cântat pe câmpurile de luptă ale celor două Războaie Mondiale, l-au murmurat prin închisorile comuniste, iar într-un târziu, românii au reînnobilat acest imn cu sângele celor asasinaţi în Decembrie 1989.
Mai reprezintă „Deşteaptă-te, române!“ un imn al sufletului românesc? Conştiinţa apartenenţei la neamul românesc este încă vie în noi sau ciocoii acestor vremuri au reuşit alungându-ne pe meleaguri străine, în căutarea unei vieţi normale, să ne risipească această conştiinţă? „Deşteaptă-te, române!“ are puterea să ne dăruiască soluţia la zbaterea noastră fratricidă. Să urmăm deci calea spre veşnicie pe care „Deşteaptă-te, române!“ ne-o mărturiseşte peste veacuri: „Români din patru unghiuri, acum ori niciodată / Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri. / Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată / Prin intrigă şi silă, viclene uneltiri. / Preoţi, cu crucea-n frunte căci oastea e creştină, / Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt. / Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină, / Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost’ pământ“.
