9 C
Craiova
duminică, 15 martie, 2026
Știri de ultima orăPoliticaPremierul Bolojan anunță o nouă ordonanță în România: „Măsurile au impact în 3 domenii!“

Premierul Bolojan anunță o nouă ordonanță în România: „Măsurile au impact în 3 domenii!“

Premierul Ilie Bolojan a anunțat, duminică, faptul că, ”de săptămâna viitoare”, o nouă ordonanță intră în vigoare în România.

Potrivit prim-ministrului, este vorba despre o ordonanță care a fost adoptată de Guvern în ședința din 12 martie, ”care simplifică procedurile pentru avizarea investițiilor”.

Bolojan afirmă că, în acest fel va fi sprijinită economia, ”se va reduce birocrația și vor scădea costurile de conformare”.

De săptămâna viitoare ordonanța va intra în vigoare. Măsurile au impact în 3 domenii:

  • Scurtarea termenelor în vederea obținerii avizelor de mediu pentru investiții

Pentru a construi o fabrică, de exemplu, obținerea avizului de mediu dura luni de zile, uneori ani, dacă se contesta proiectul. Prin noile prevederi, termenele se reduc substanțial și toată documentația se va depune electronic.

  • Mai puțină birocrație pentru investițiile mari

 – pragul de analiză pentru investiții crește de la 2 la 5 milioane de euro. Mai puține proiecte vor trebui să ceară avizarea, ceea ce înseamnă proceduri mai rapide pentru cele care rămân;

– nu se mai solicită analiza suplimentară prin Consiliul Concurenței. Avizarea se simplifică și termenele se scurtează;

 -documentele vor putea fi depuse digital.

Comisia pentru examinarea investițiilor străine nu va mai întârzia avizarea.” – se arată în mesajul premierului României.

Reguli mai simple pentru avizele de securitate la incendiu

Nu în ultimul rând, ordonanța stabilește reguli ”mai simple” pentru avizele de securitate la incendiu .

”Pentru proiectele cu risc scăzut nu va mai fi nevoie de aviz, ceea ce va reduce semnificativ numărul de dosare. În plus, dacă instituțiile întârzie avizele, companiile vor putea primi acorduri provizorii de 60 de zile, astfel încât activitatea să nu fie blocată.

Întârzierea avizării va atrage sancțiuni pentru cei responsabili. Pentru proiectele repetitive (magazine, suprermarket tip, hale depozit) va fi suficient un acord unic. Toate documentele se vor depune electronic. În felul acesta, vor putea fi procesate și în alte județe, dacă într-un județ sunt multe proiecte. Se vor standardiza procedurile în toate județele”, a mai transmis premierul României, citat de StirileProTv.

Citește și: Ilie Bolojan: „Transmit comunității maghiare din România un mesaj de respect și de apreciere!“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS