Un bărbat, de 42 de ani, din satul mureșean Ghinești și-a înjunghiat mortal soția. Cei doi s-au luat la ceartă din cauza locuinței pe care o construiau împreună.
După ce a înjunghiat-o pe femeie, bărbatul l-a sunat pe preotul din sat și i-a mărturisit fapta. Preotul a sunat la 112, dar medicii nu au mai putut face nimic pentru victimă.
Agresorul a fost luat de acasă de polițiști și a fost condus la sediul poliției, la audieri.
Cei doi aveau împreună o fată de 15 ani. Femeia lucra la o brutărie, iar bărbatul era șofer de taxi.
60 de femicide doar în 2025
În 2025, aproape 60 de femicide au avut loc. Practic, 5 în fiecare lună a anului. Iar 2026 nu a adus, momentan, nicio schimbare. Acesta e al nouălea feminicid din acest an.
Crima a avut loc cu o zi înainte de votul Camerei Deputaţilor pe Legea Femicidului. Iniţiativa, care merge la promulgare, va modifica Codul Penal, astfel încât uciderea femeilor să fie pedepsită mai aspru prin intorducerea de noi circumstanțe agravante la omorul calificat. Asta ar aduce, în final, pedepse mai mari ucigaşilor.
Legea femicidului a fost inițiată anul trecut, după mai multe crime violente, precum cea din complexul rezidenţial Cosmopolis sau cea comisă tot în Mureş de Emil Gânj. Individul este de negăsit şi acum, la opt luni de când şi-a omorât cu bestialitate fosta iubită.
Citește şi: Avionul unui influencer rus, confundat cu o dronă ucraineană și doborât de apărarea antiaeriană

